Pe 8 octombrie se marchează Ziua Internaţională a Podiatriei, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sănătăţii piciorului şi care are ca scop atragerea atenţiei publicului larg asupra podiatriei. Anul acesta, Ziua Internaţională a Podiatriei se concentrează pe impactul şi pericolele afecţiunilor piciorului şi gleznei în cadrul unei campanii globale, la care vor lua parte persoane fizice, cadre medicale şi organizaţii din întreaga lume.
Podiatria este acea profesie a ştiinţelor medicale dedicată cercetării, prevenirii, diagnosticării şi tratamentului deformărilor, patologiei şi leziunilor piciorului şi structurilor aferente – în relaţie cu întregul corp, precum şi cu manifestările bolilor sistemice – cu ajutorul tuturor sistemelor şi tehnologiilor adecvate, folosindu-se de cunoştinţe ştiinţifice şi profesionale specializate.
În ciuda variabilităţii programelor educaţionale din diferite ţări şi a diferenţei dintre cerinţele şi calificările oficiale care permit exercitarea profesiei de podiatru, podiatrii au cunoştinţe medicale şi competenţe specifice, care au efecte pozitive directe asupra sănătăţii publice. Multe studii de cercetare, de exemplu în domeniul piciorului diabetic, au dovedit că podiatrii bine instruiţi au un impact pozitiv asupra stării de sănătate a pacienţilor, dar au şi un impact economic semnificativ pentru bugetele guvernelor.
Prin marcarea Zilei Internaţionale a Podiatriei, se doreşte să se sărbătorească profesia de podiatru, dar şi să se aducă atenţia publică asupra efectelor negative ale absenţei sau a prezenţei nerecunoscute a podiatrilor în sistemul de sănătate.
Pentru Ziua Internaţională a Podiatriei 2019, Federaţia Internaţională a Podiatrilor solicită instituirea sau întărirea, la nivel înalt, a instruirii în domeniul podiatriei şi solicită ca mai multe ţări să recunoască valoarea adusă de podiatri în sistemele de sănătate.
Ediţia din 2018 a Zilei Internaţionale a Podiatriei a reprezentat un mare succes şi a fost foarte bine primită de podiatrii din întreaga lume. Aceştia, împreună cu alţi profesionişti din domeniul sănătăţii, atrag atenţia asupra nevoii unei sănătăţi mai bune a piciorului şi asupra necesităţii de a integra podiatria în sistemul de sănătate. “Este o mare nevoie de cunoştinţe suplimentare despre profesia de podiatru. Misiunea noastră este să răspândim informaţiile despre podiatrie către alte profesii din domeniul sănătăţii şi către guverne, astfel încât toţi pacienţii să poată beneficia de o îngrijire a piciorului la cele mai înalte standarde”, a declarat Christian Jerome, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Podiatrilor, într-un comunicat de presă.
Podiatria în România
În România, primii paşi legaţi de podiatrie s-au făcut începând cu aprilie 2015, anul când s-a înfiinţat Asociaţia de Podiatrie, iar specialiştii din domeniu atrag atenţia asupra rolului important al podiatrului în echipa multidisciplinară care îngrijeşte persoanele cu picior diabetic, cât şi cu alte afecţiuni ale membrelor inferioare. Potrivit datelor furnizate de Federaţia Internaţională de Diabet, până la 8 din 10 amputaţii pot fi prevenite prin prezenţa podiatrului în echipa multidisciplinară care îngrijeşte persoanele cu diabet.
Preşedintele Asociaţiei de Podiatrie, conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu, subliniează şi el importanţa podiatrului în echipa de îngrijire a persoanei cu diabet zaharat, dar şi pentru alte categorii de pacienţi cu probleme de sănătate la nivelul picioarelor. “Asociaţia de Podiatrie se aliniează direcţiei trasate de Federaţia Internaţională a Podiatrilor şi pune România pe harta ţărilor unde se marchează în data de 8 octombrie Ziua Internaţională a Podiatriei. În România cu sprijinul partenerilor noştri din toate colţurile lumii, cu implicarea unor reputaţi podiatri de la nivel internaţional – adevăraţi lideri de opinie în sănătate – se vorbeşte şi s-a început conştientizarea importanţei existenţei podiatrului”, a declarat conf. dr. Ioan Andrei Vereşiu.
În decembrie 2018, demersurile întreprinse de Asociaţia de Podiatrie pentru recunoaşterea oficială a profesiei de podiatru au primit aviz favorabil din partea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Ocupaţia de podiatru are codul 226926 “Specialişti în domeniul sănătăţii neclasificaţi în grupele de bază anterioare” şi este introdusă în Clasificarea ocupaţiilor din România (COR).
Proiectul – Ziua Internaţională a Podiatriei – va fi cea de-a doua campanie globală de această amploare, după cea din 2018, campanie care se va desfăşura în principal la nivel digital, prin infografice, comunicate de presă şi videoclipuri publicate pe platformele de socializare.
Despre Asociaţia de Podiatrie
Înfiinţată în 2015, Asociaţia de Podiatrie îşi propune promovarea podiatriei în România, dezvoltarea profesiei de podiatru, alături de informarea şi educarea populaţiei, precum şi a profesioniştilor (medici, asistenţi medicali şi fiziokinetoterapeuţi) în domeniul îngrijirii corecte a picioarelor.
Mai multe detalii despre Asociaţia de Podiatrie pe: http://www.podiatrie.ro