În data de 11 decembrie 2022 va avea loc examenul național de dietetician autorizat, evaluare obligatorie pentru absolvenții specializărilor de Nutriție și Dietetică în vederea dobândirii calității de membru al Colegiului Dieteticienilor din România (CDR) și pentru obținerea dreptului de liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician.
Examenul va fi organizat de instituțiile de învățământ superior care au un program de licență acreditat în specializarea nutriție și dietetică din Cluj, Iași, Mureș, Suceava și Timiș, în colaborare cu CDR.
„Acest examen are o importanță deosebită, având, pe de o parte, rolul, de a reglementa, de a valida și de a proteja profesia de dietetician, iar pe de altă parte de a veni în sprijinul beneficiarilor serviciilor de nutriție și dietetică și care vor putea alege, în cunoștință de cauză, specialiștii cu drept de liberă practică din acest domeniu. Ne dorim ca, în viitorul apropiat, cât mai mulți dieteticieni să fie încadrați în unitățile spitalicești, nu doar private, ci și de stat, iar importanța acestor profesioniști, în cadrul sistemului de sănătate, să fie pe deplin recunoscută”, a explicat Adina Rusu, președinte Colegiul Teritorial Iași al CDR și secretar național CDR.
Pot susține acest examen persoanele licențiate în nutriție și dietetică și care fac dovada efectuării unui an de practică sau care au absolvit un program de masterat în acest domeniu.
„Și acum, așa cum s-a întâmplat încă de la primul examen de dietetician autorizat, reprezentanții Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” ne-au acordat tot sprijinul necesar pentru susținerea examenului național de dietetician autorizat. Le suntem recunoscători pentru importanța pe care o acordă nu doar pregătirii acestor specialiști, ci și reglementării acestei profesii, în vederea facilitării accesului absolvenților specializării de Nutriție și Dietetică pe piața muncii”, a conchis Adina Rusu.
Examenul are aceeași metodologie, tematică, bibliografie și subiecte la nivel național.
Candidații au libertatea să își aleagă centrul universitar în care doresc să susțină examenul, care va consta într-un test scris, cu 60 de subiecte de tip grilă, și va avea o durată de 90 de minute.