Să nu ne neglijăm, să continuăm tratamentele recomandate, să avem o alimentație corectă și echilibrată, iar cel mai important: “SĂ NE MIȘCĂM!, respectând toate normele legale și măsurile de protecție. Sunt doat câteva dintre sfaturile transmise pacienților cu diabet șu nu numai de Adina Sânpetreanu, Vicepreședinte, Asociația Română de Educație în Diabet (ARED) și asistentă medicală licenţiată înregistrată la Centrul de Diabet din Cluj-Napoca, într-un interviu pentru platforma Rodiabet.

”Stilul de viață al unei persoane cu diabet zaharat are o influență extrem de mare asupra a tot ceea ce se întâmplă în viață acesteia și, bineînțeles, asupra sănătății sale. Este undeva la 50% influența stilului de viață, în timp ce mediul înconjurător și factorii ereditari, care pot să concure la starea de sănătate a unui pacient cu diabet, sunt undeva în jur de 20%. Medicina pe care noi o practicăm are o contribuție de doar 10% la sănătatea pacientului, dar acest procent, chiar dacă este mic, nu este de neglijat. Ca și definiție a optimizării stilului de viață, pot spune că reprezintă un complex de intervenții ce vizează o alimentație corectă și controlul greutății, se încurajează activitatea fizică și combaterea sedentarismului, creșterea calității somnului, încurajarea statutului de nefumător și chiar abandonarea fumatului, consumul moderat de alcool, reducerea panicii și a stresului, aspecte importante în contextul actual, aderența la controalele medicale și la tratamentele medicamentoase, atunci când este cazul, mai ales, când vorbim de persoanele cu diabet. Toate acestea fac parte din totul unitar de care are nevoie o persoană cu diabet, pentru creșterea calității vieții și să aibă cât mai puține complicații în timp”, a explicat asistenta Adina Sânpetreanu.

 

Provocările sezonului rece

Sezonul rece, ca întotdeauna, vine, potrivit acesteia, cu o serie de provocări suplimentare pentru persoanele cu diabet: crește frecvența riscului de infecții virale, scade imunitatea organismului, mai sunt și alte modificări care apar în alimentație, care, implicit, duc la modificarea greutății, în sensul creșterii acesteia, având în vedere că, în perioada toamnă-iarnă, consumul de legume și zarzavaturi proaspete este mai redus.

Un alt aspect, care predomină în această perioadă, este apariția conservelor și preparatelor puse pentru iarnă, chiar și din legume, care sunt consumate frecvent, mai exact, preparate cum este de exemplu zacusca, care trebuie consumată cu prudenţă de câtre persoanele cu diabet datorită cantităţii mari de paine cu care este asociată.

Să prevenim și să limităm apariția infecțiilor virale și scăderea imunității, trebuie să ținem cont de trei aspecte principale, parte integrală a stilului de viață:

  • alimentația corectă și controlul greutății,
  • mișcarea și odihna optimă,
  • renunțarea la vicii.

 

Alimentație echilibrată cantitativ și calitativ

Alimentația persoanelor cu diabet nu trebuie să fie diferită de alimentația celorlalte persoane, trebuie doar adaptată necesităților individuale și echilibrată, din punct de vedere cantitativ și calitativ, în opinia lui Sânpetreanu: ”Să mâncăm ceea ce trebuie nu este nici greu, nici scump, va trebui, în schimb, să alegem cu grijă alimentele pe care le consumăm. Printr-o alimentație adecvată bogată in fructe şi legume care ne conferă de asemenea si un aport de vitamine şi săruri minerale , putem să fim mai rezistenți la infecții, iar atunci sigur că alimentația este strâns legată și corelată cu sănătatea, mai mult, alimentația poate fi elementul cheie în prevenirea apariției multor boli.”

 

Hiperprotecția afectează viața persoanelor cu diabet

Cea mai mare problemă care a apărut în această perioadă de pandemie la persoanele cu diabet este limitarea mișcării. ”În această perioadă, familiile pacienților cu diabet sunt extrem de protective și, uneori, se exagerează și nu îi mai lasă să iasă din casă, pentru a reduce riscul infectării. Această hiperprotecție afectează, în mod vădit, viața persoanelor cu diabet. Lipsa mișcării aduce o serie de alte probleme, apar stresul, frica, panica și depresiile. De asemenea, apare creșterea greutății corporale și, implicit, cresc valoarile glicemice, din cauza consumului exagerat  de gustări. Un alt aspect important este statul prea mult la televizor și acumularea de informații negative, care îi sperie și duc la panică și stres”, cresterea consumului de alcool si alte toxice .

“Exprimaţi-vă gândurile , emoţiile impărtăşindu- le cu ceilalţi pentru a vă elibera de stres , incercaţi să gândiţi pozitiv şi transformaţi statul in casă intr-un avantaj prin faptul că puteţi să faceţi mai multe lucruri bune in favoarea dumneavoastră(practicarea mişcării in aer liber sau intr-un spaţiu bine aerisit, cititul unei cărţi,rebus, tricotatul, ascultarea unei muzici relaxante, etc)”, a mai arătat Adina Sânpetreanu.