Registrele de boli fundamentează politicile de sănătate şi alocarea de fonduri într-un mod raţional şi predictibil, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la conferinţa “Registrul Naţional de Implant Cohlear, o prioritate naţională”.
“În general, registrele de boală fundamentează politicile de sănătate şi alocarea de fonduri într-un mod raţional, într-un mod predictibil şi, atunci, evident, că folosesc, în primul rând, pentru utilizarea eficientă a resurselor şi nu pentru o risipă sau alte lucruri care pot să fie mai mult sau mai puţin subiective. Evident că şi registrele sunt importante pentru noi ca să putem să avem o politică coerentă, predictibilă şi finanţabilă, până la urmă, pentru principalele patologii din România”, a afirmat Rafila.
Potrivit ministrului, există resurse de finanţare pentru registre de boli, iar acestea vor avea o platformă comună.
“Discutăm în primul rând despre Registrul naţional de boli oncologice. Se lucrează la caietul de sarcini pentru ca acest registru să devină funcţional. Oricum, toate aceste registre vor avea o platformă comună şi de acolo va pleca fiecare registru specific. Introducerea unora dintre bolile rare în cadrul acestor registre va fi posibilă până la sfârşitul anului, iar acest lucru trebuie făcut şi cu o anumită prioritizare a beneficiarilor”, a explicat ministrul Sănătăţii.
El a menţionat că au fost alocate fonduri pentru realizarea de registre, dar nu au fost folosite. “Au fost bani care au fost mai demult alocaţi registrelor şi nu au fost folosiţi. Acum o să avem o altă finanţare care va duce, sper, în final, la operaţionalizarea măcar a câtorva dintre ele, iar Registrul de boli oncologice este o prioritate. Este unul dintre elementele care ţin de bolile rare (Registrul Naţional de Implant Cohlear). (…) Avem comisie de specialitate care împreună cu Comisia de ORL pot să aducă argumentele necesare ca implantul cohlear să devină una dintre priorităţile care să fie incluse într-unul din primele registre disponibile”, a mai transmis Alexandru Rafila. AGERPRES