Bugetul Ministerului Sănătăţii ar putea fi suplimentat săptămâna viitoare, astfel încât să fie alocate resurse pentru programele derulate de minister, precum cel de HIV-SIDA.
“Ceea ce încercăm să facem şi chiar să reuşim într-un timp scurt, chiar săptămâna viitoare, să putem să avem o suplimentare a bugetului Ministerului Sănătăţii din care să putem aloca o sumă consistentă şi pentru programul de HIV. După cum ştiţi, finanţarea în general în sănătate are nevoie de ajustări în acest an. Dacă anul trecut au fost alocate aproape 500 milioane de lei, mai avem în acest an faţă de alocarea iniţială să putem să completăm încât să putem să facem finanţarea corespunzătoare a programului, să se traducă şi în realitate accesul la terapie antiretrovirală care să cuprindă schemele terapeutice recomandate de Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii. (…) Am discutat cu domnul ministrul a Finanţelor chiar ieri încât încă de săptămâna viitoare să avem posibilitatea unei suplimentări a fondurilor alocate programelor de la Ministerul Sănătăţii, iar programul HIV, alături de vaccinare şi celelalte, cu siguranţă reprezintă o componentă importantă care ne preocupă”, a spus Rafila.
Ministrul Sănătăţii a participat miercuri online la dezbaterea “Infecţia HIV în România – prevenire, diagnostic, tratament, protecţie socială” – organizată de Federaţia UNOPA în parteneriat cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Prof. Dr. Matei Balş”, Centrul Român HIV/SIDA, Academia Europeană HIV/SIDA şi Institutul de Antropologie “Francisc I. Rainer” al Academiei Române.
El a reiterat necesitatea derulării educaţiei pentru sănătate în şcolile din România.
“Aş mai vrea să vă spun încă un lucru care cred că o să reuşim până la urmă să îl facem cu Ministerul Educaţiei, să începem odată educaţia pentru sănătate în şcolile din România ca să putem să facem şi prevenţie în cel mai pur înţeles al acestui cuvânt prin educare, pentru că prevenirea transmiterii infecţiilor cu transmitere sexuală, inclusiv a infecţiei HIV, este o necesitate şi doar lucrul acesta poate să aducă sub control acest fenomen. Nu mai discut de populaţiile vulnerabile, care devin vulnerabile prin utilizarea de droguri injectabile, în continuare aceasta reprezentând o cale importantă de transmitere care câteodată este mai dificil de controlat şi atunci singura soluţie de prevenţie este legată de această dezvoltare a unor comportamente încă din copilărie”, a explicat ministrul.
La rândul său, consilierul prezidenţial Diana Păun a afirmat că HIV – SIDA reprezintă o problemă complexă care necesită un răspuns unitar din partea tuturor – Guvern, organizaţii nonguvernamentale, asociaţii profesionale, profesionişti din domeniu şi cetăţeni.
În opinia sa, prevenţia este cea mai importantă, fiind necesare investiţii în educaţie şi formare.
“Cred că prevenirea este cheia, trebuie să investim în educaţie şi formare pentru a stopa răspândirea virusului, Mă bucură vestea bună pe care domnul ministru ne-a dat-o vizavi de implementarea cât mai curând a educaţiei pentru sănătate în şcoală. Cred că ar trebui prioritizată educarea şi informarea grupurilor vulnerabile prin acţiuni de prevenirea şi consiliere. Testarea şi diagnosticul rămân esenţiale. (…) Protecţia socială şi eliminarea stigmatizării rămân puncte importante pe care trebuie să le rezolvăm”, a mai arătat Păun. AGERPRES