Președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Alexandru Rogobete, a declarat la Bistrița, că în ultimii patru ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor de obezitate în România, ceea ce a dus și la mai multe cazuri de infarct și AVC în rândul tinerilor.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe medicale cu tema ‘Obezitatea pediatrică, o problemă de sănătate globală’, organizată de extensia Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) Târgu Mureș, în colaborare cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

‘Obezitatea pediatrică, pe lângă problemele de natură medicală, toate bolile asociate care pot duce la un dezechilibru al pacientului atât din punct de vedere social, cât în special medical – boli cardiovasculare asociate sau componenta de integrare socială, alte disfuncții de sănătate mintală -, este o problemă de statistică europeană. Statisticile europene nu arată bine și sigur că România face parte din acele statistici, în sensul că obezitatea a crescut semnificativ în ultimii patru ani. Bolile asociate, în rândul tinerilor, din păcate au crescut și inclusiv în România rata de infarct miocardic acut, rata de AVC în rândul tinerilor a crescut semnificativ și se vede acest lucru în statisticile pe care le avem de la spitale sau de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate’, a spus Rogobete.

În opinia acestuia, una dintre măsurile proactive ce ar trebui implementate, împreună cu Ministerul Educației, ar fi educația pentru sănătate în școli.

‘În această situație, cea mai importantă este prevenția și cred că o măsură proactivă (…) în acest domeniu ar fi educația pentru sănătate în școli. Educația pentru sănătate nu se referă doar la educația sexuală, așa cum prost a fost înțeles acum câțiva ani, când a început acest demers. Se referă la măsuri de educație pentru igiena orală, igiena în general, pentru un stil de viață sănătos, pentru alimentație și sigur că în acest demers ar trebui incluși și părinții, pentru că, până la urmă, copiii nu au acces la anumite alimente, bogate în zaharuri și în tot felul de alte componente care duc la acest gen de patologie, decât cu acordul părinților – vorbim aici de prima parte, de ciclul primar, sigur, pentru că ulterior este greu să mai controlezi orice. Dar cred că o măsură ar fi acesta, împreună cu Ministerul Educației, împreună cu universitățile, să realizăm cât mai multe sesiuni de educație pentru sănătate și ele să fie incluse în programa școlară’, a mai spus președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților.

Conferința medicală se desfășoară în perioada 4-5 martie și printre temele abordate de specialiști se numără: importanța diagnosticării active și inițierea precoce a conduitei terapeutice în obezitate, costurile medicale aferente obezității pediatrice, consecințele psihologice ale obezității, beneficiile și importanța activității fizice în combaterea obezității copiilor, impactul anturajului în dezvoltarea obezității la adolescenți.

În fiecare an, în data de 4 martie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva obezității. AGERPRES