Medicii vorbesc tot mai des despre eficiența dietelor în reducerea inflamației, în locul utilizării medicamentelor. Dar de ce este important să avem o dietă antiinflamatoare?  Sistemul imunitar se activează atunci când corpul nu recunoaște un obiect străin, cum ar fi un microb invadator, polenul unor plante sau anumite substanțe chimice. Acest lucru declanșează un proces numit inflamație. Crizele intermitente de inflamație, îndreptate către invadatorii amenințători sunt utile și vă protejează sănătatea.

Dar ce ne facem dacă inflamația persistă zi de zi, chiar și atunci când nu mai există amenințări exterioare? Inflamația devine inamicul și poate declanșa boli precum cancer, boli de inimă, diabet, artrite sau boala Alzheimer, toate fiind legate de existența unei inflamații cronice. Unul dintre cele mai puternice instrumente de combatere a inflamației vine nu de la farmacie, ci de la magazinul alimentar. Numeroase studii au demonstrat că există alimente cu efect antiinflamator.

Alimente care provoacă inflamația

Încercați să evitați sau să limitați pe cât posibil aceste alimente:

  • carbohidrați rafinați, cum ar fi pâinea albă și produsele de patiserie
  • Cartofii prăjiți și alte alimente prăjite
  • sucurile îndulcite cu zahăr
  • carne roșie și carnea procesată (burgeri, hot dog, cârnați)
  • grăsimile saturate (untură).

Unele dintre alimentele care au fost asociate cu un risc crescut de boli cronice, cum ar fi diabetul zaharat de tip 2 și bolile de inimă, sunt, de asemenea, asociate cu excesul de inflamație. Iar acest lucru nu este deloc surprinzător, deoarece inflamația este un mecanism important, un proces de bază pentru dezvoltarea acestor boli.

Alimente antiinflamatoare

dietă antiinflamatoare  ar trebui să includă următoarele alimente:

  • roșii
  • ulei de măsline
  • legume cu frunze verzi, cum ar fi spanacul, varza kale și gulia
  • nuci, migdalele și alte tipuri de nuci
  • pește gras, precum somonul, macroul, tonul și sardinele
  • fructe precum căpșuni, afine, cireșe și portocale.

Beneficiile alimentelor antiinflamatoare

Alimentele care reduc inflamația și, odată cu aceasta, bolile cronice, în special fructele și legumele cu frunze verzi, sunt bogate în antioxidanți naturali și polifenoli – compuși de protecție care se regăsesc în aceste plante. Studiile au asociat nucile cu markeri reduși ai inflamației și un risc mai scăzut de boli cardiovasculare și diabet. Cafeaua , care conține polifenoli și alți compuși antiinflamatori, poate proteja și ea împotriva inflamației.

Pentru a reduce nivelurile de inflamație ar trebui să urmați o dietă generală sănătoasă. Puteți lua în considerare dieta mediteraneană , care este bogată în fructe, legume, nuci, cereale integrale, pește și uleiuri sănătoase. Pe lângă reducerea inflamației, o dietă mai naturală și mai puțin procesată poate avea efecte notabile asupra sănătății fizice și emoționale.O dietă sănătoasă este benefică nu numai pentru reducerea riscului de boli cronice, ci și pentru îmbunătățirea stării de spirit și a calității generale a vieții.