Autoritățile monitorizează în permanență stocurile de medicamente din întreaga țară și urmează ca, în curând, să publice o listă emisă de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională a Medicamentului cu medicamente critice, care să beneficieze de condiții preferențiale și care să nu dispară de pe piața farmaceutică, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El a fost întrebat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, dacă în momentul de față spitalele au suficiente medicamente pentru această perioadă.
”Noi monitorizăm în permanență stocurile de medicamente din întreaga țară. Știți bine că au fost probleme legate de serul fiziologic, deci nu ne referim la medicamente complexe. Aș vrea să fac totuși o precizare, pentru că se spun foarte multe lucruri în spațiu public care sunt mai puțin legate de realitate: politica de preț a medicamentului, în România, e stabilită de foarte mulți ani. Și ea presupune un preț care trebuie să fie, conform prevederilor legale, cel mai mic din 12 țări din Uniunea Europeană. Am avut întâlniri repetate cu producătorii de medicamente, mai ales cu cei de medicamente generice, pentru că serul fiziologic e un astfel de produs farmaceutic, nu e nimic altceva decât clorură de sodiu, da, într-un mediu steril. Și am găsit împreună soluții ca să depășim o perioadă în care solicitările spitalelor sunt mai mari. Am mobilizat în acest sens inclusiv compania națională UNIFARM, pentru că problema e legată de multe ori de distribuția din depozite a acestor cantități de ser, care necesită o manipulare laborioasă”, a explicat Alexandru Rafila.
Ministrul a anunțat că în curând va apărea și o listă de medicamente critice, care să beneficieze de condiții preferențiale și care să nu dispară de pe piața farmaceutică.
”Într-adevăr, prețul este mic și căutăm o soluție încât pentru aceste soluții injectabile care reprezintă un mediu, un component vital al administrării multor altor produse, să găsim o soluție, și nu numai pentru ele, lucrăm și în curând va apărea, emisă de Ministerul Sănătății împreună cu Agenția Națională a Medicamentului, o listă de medicamente critice și în România, și în țările din Uniunea Europeană, se lucrează la astfel de liste, care să beneficieze de condiții preferențiale și care să nu dispară de pe piața farmaceutică”, a mai declarat Rafila. AGERPRES