“RoDiabet, platforma comunităţii de diabet din România, este o formă modernă şi eficientă de coagulare a tuturor partenerilor sociali activi în educaţie, prevenţie şi tratarea diabetului – corp medical, pacienţi, companii farma, reprezentaţi ai zonei guvernamentale şi legislative – ca să poată comunica responsabil, într-un cadru profesional, pe temele majore aflate pe agenda publică, în legatură cu impactul pe care această afecţiune îl are în societate”, susţine Andreea Pleşa, Corporate Affairs Director al companiei daneze Novo Nordisk, lider mondial în producţia de insuline şi medicamente pentru tratarea diabetului.
Odată cu lansarea platformei RoDiabet, în cadrul Conferinţei naţionale de Management Modern al Asociaţiilor de Pacienţi (ediţia 7), care a avut loc pe 19 martie în Bucureşti, Andreea Pleşa a subliniat că “Rolul principal al platformei este acela de a construi un concept viabil de educaţie şi prevenţie, în condițiile în care unul din zece români este afectat de diabet prin diverse complicaţii, iar estimările spun că mai bine de 40% dintre adulții cu diabet nu sunt diagnosticați. Platforma RoDiabet vine, în acelaşi timp, şi în sprijinul specialiştilor, prin facilitarea unui schimb rapid de informaţii, accesarea calendarului complet al evenimentelor naţionale având ca tematică principală diabetul, dar şi prin crearea spaţiului necesar de dezbateri cu caracter tehnico-medical”.