În cadrul programului AM360: Managementul integrat al asistenței medicale va avea loc prima ediție a webinarului care va aborda teme de interes pentru asistenții medicali și profesioniștii din domeniul sănătății. Evenimentul, programat pentru data de 19 martie la ora 15:00, va avea titlul „Calitatea procesului de îngrijire și siguranța pacientului”.
Moderatoarea evenimentului, Ines Nerina, Blogger, Antreprenor, Președintele Asociației Type 1 Dreamer, o va avea alături pe Cristina Chiriac, Asistent medical principal licențiat și Doctor în Medicină, care va împărtăși perspective valoroase pe tema calității procesului de îngrijire și a siguranței pacientului. Cristina Chiriac este cunoscută și ca evaluator de servicii medicale, autor de cărți și articole de specialitate în asistența medicală, precum și în calitate de cadru didactic în învățământul medical postliceal și universitar clinic. Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu invitata noastră, să adreseze întrebări și să înțeleagă aspecte esențiale pentru îmbunătățirea practicilor de îngrijire.
Pentru a participa GRATUIT la eveniment, vă puteți înscrie completând formularul disponibil aici: https://lp.eventsmax.ro/am360-managementul-integrat-al-asistentei-medicale/#inregistrare. Evenimentul se va desfășura online, pe ZOOM, oferind profesioniștilor din domeniul asistenței medicale din toată țara oportunitatea de a se conecta.
AM360: Managementul Integrat al Asistenței Medicale este un program dezvoltat de Oameni și Companii în cadrul platformei EventsMax.ro și reprezintă un angajament pentru dezvoltarea continuă a practicilor de management și calitate în asistența medicală din România. Acest webinar marchează începutul unei serii de evenimente care vor aduce contribuții semnificative la dezvoltarea și îmbunătățirea domeniului.