Lansarea rapidă și eficientă a vaccinurilor din Israel a oprit cu succes răspândirea Covid-19, iar numărul de cazuri noi înregistrat zilnic a continuat să scadă, chiar dacă activitatea economică s-a redeschis. Numărul cel mai mare de cazuri noi (11.934) a fost înregistrat pe data de 27 ianuarie, potrivit Our World in Data și a scăzut considerabil de atunci, vaccinurile reușind să încheie rapid al treilea val pandemic. În prezent, sfârșitul pandemiei pare a fi mai aproape pentru cei nouă milioane de locuitori ai Israelului.

Cu toate acestea, din cauza apariției și răspândirii noilor variante Covid-19 care sunt mai rezistente la vaccin sau mai letale, autoritățile sfătuiesc populația să fie prudentă în continuare. Un studiu publicat în Israel săptămâna trecută a constatat că varianta sud-africană a virusului ar putea împiedica o parte din protecția oferită de vaccinul Pfizer-BioNTech. Chiar dacă acest fapt ar putea fi îngrijorător pentru Israel, deoarece vaccinarea s-a făcut cu acest tip de vaccin, Dr. Fauci din SUA a afirmat că studiul induce în eroare, iar vaccinurile rămân eficiente în prevenirea bolilor grave și a decesului.

În ultimele săptămâni, viața de zi cu zi a revenit la un fel de normalitate pre-pandemică în Israel. Totuși criza nu a trecut, iar populației i se reamintește constant să poarte măsca atât în interior, cât și în aer liber. Obligația purtării măștii în aer liber va fi ridicată de către Ministrul Sănătății săptămâna viitoare, la un an de la implementarea ei.

Israelienii care au primit ambele doze de vaccin au acces la sălile de fitness, la piscine și concerte, intrarea se face pe baza unei aplicații ”green pass” care prezintă dovada vaccinării. Succesul campaniei de vaccinare a început de pe 19 decembrie, datorită vitezei desfășurării campaniei și a nivelului scăzut de ezitare în privința vaccinării. Rezultatul nu a întârziat să apară, iar al treilea val pandemic s-a încheiat rapid. Pe data de 23 martie ,60% din populație primise prima doza, iar până pe 11 aprilie procentul celor complet vaccinați era de 57%.

Chiar dacă situația din Israel este una pozitivă în acest moment, guvernul țării a fost criticat pentru eșecul său de a vaccina milioanele de palestinieni care trăiesc sub controlul lor militar. S-a raportat că 100.000 de palestinieni care intră în Israel sau lucrează în spațiile evreiești din Cisiordania au primit vaccinul, în timp ce aproximativ 5.000 de doze au fost donate. Până acum, Autoritatea Palestiniană pentru Sănătate a primit vaccinurile prin inițiativa COVAX sau din donațiile de la statetele arabe bogate, precum Emiratele Arabe Unite.

Articol preluat și tradus de pe Statista.com