Societatea Națională de Cruce Roșie din România își continuă angajamentul de a interveni acolo unde este nevoie de ajutor și demarează Caravana de Bine, un nou proiect umanitar în slujba unui #viitorsănătos, dedicat persoanelor vulnerabile din mediul rural și menit să ofere acces la screening medical pentru depistarea unei game variate de afecțiuni. Caravana face parte din Campania națională de promovare a sănătății în comunitățile rurale și este implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al organizației United States Agency for International Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).

 

Proiectul, care se desfășoară până în septembrie 2022, își propune să promoveze în rândul oamenilor importanța prevenției, să îi ajute să conștientizeze riscurile la care se expun
negllijându-și sănătatea și să le crească încrederea în medicii care le pot salva viața.

Prima oprire a Caravanei este pe 18-19 februarie în Com. Gura Teghii, jud. Buzău, Căminul Cultural Păltiniș, iar a doua, în jud. Dâmbovița, la Căminul Cultural Poiana, în perioada 25-26 februarie. Pe durata campaniei, Caravana va ajunge și în județele Arad, Botoșani, Brăila, Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Ialomița, Covasna, Giurgiu, Vrancea, Teleorman, Bacău, Bihor, Suceava.

Caravana de Bine a Crucii Roșii Române este un proiect de amploare, pe care îl demarăm cu încredere și cu speranța unui viitor mai sănătos pentru persoanele vulnerabile din mediul rural. Suntem recunoscători voluntarilor și medicilor care s-au mobilizat pentru a fi alături de noi și a da oamenilor încredere, speranță și informații vitale de care au atâta nevoie, a declarat domnul Ioan Silviu Lefter, Director General al Crucii Roșii Române.

În contextul pandemiei pe care o trăim, sănătatea este mai importantă ca oricând, însă oamenii din mediul rural nu dispun de informațiile și de mijloacele necesare pentru a preveni boli grave ori pentru a merge la medic atunci când apar primele simptome alarmante. Astfel, multe vieți se pierd inutil. Prin parteneriate cu oameni de bine, medici și personal medical, Crucea Roșie Română aduce medicii acolo unde este mai mare nevoie de ei, iar cei care vor vizita caravana vor avea acces gratuit la specialiști din diverse arii: pediatrie, cardiologie, medicină generală, diabetologie, oftalmologie, dar pot beneficia și de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, EKG și ecografie abdominală, examinări care pot depista o serie de afecțiuni. În urma acestor consultații, se vor elibera scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.

În fiecare comunitate rurală din cele 16 județe, voluntarii Crucii Roșii Române vor desfășura demonstrații de prim ajutor – pentru adulți si copii, sesiuni de educație pentru sănătate pe diferite teme – igiena dentară, nutriție și stil de viață sănătos (alimentația copilului mic, alimentația școlarului), prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, TBC.
De asemenea, voluntarii Crucii Roșii Române vor culege informații în vederea realizării de baze de date statistice, rapoarte și profile comunitare privind starea de sănătate, nevoia de servicii medicale și de educație pentru sănătate.

În urma analizei de nevoi și prin consultare cu autoritățile locale, în cadrul Caravanei de Bine se vor organiza Centre mobile de vaccinare împotriva COVID-19.

Caravana de Bine este susținută de parteneri responsabili, care asigură echipamente medicale de înaltă performanță și personalul medical de specialitate (medici și asistenți medicali): SanoPass, Perfect Care, Easy Medical, Philips, Clarfon, Sanofi.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 641 de subfiliale și 463 comisii. 6000 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române. Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.