Iniţiativele urmăresc să asigure un cadru legal adecvat pentru exercitarea profesiei de medic, să optimizeze mecanismele de răspundere şi să susţină drepturile medicilor, în diverse contexte.
Prin reprezentarea juridică, promovarea legislaţiei şi sprijinirea financiară în situaţii vulnerabile, Colegiul Medicilor din România îşi demonstrează angajamentul de a crea un mediu de lucru sigur şi just pentru toţi profesioniştii din domeniul medical, se arată pe pagina de Facebook a CMR.
În acest context, Nicoleta Popescu, avocat CMR, a participat miercuri, 15 mai, la o întâlnire organizată în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi tropicale „Dr. Victor Babeş”, în cadrul căreia a expus proiectele şi acţiunile juridice demarate de Colegiul Medicilor din România.
Iată câteva dintre acestea:
- Proiect de Lege privind Exercitarea Profesiei de Medic şi Răspunderea Juridică a Medicilor:
-Eficientizarea mecanismelor de răspundere civilă în caz de malpraxis
-Clarificarea condiţiilor în care medicul poate răspunde penal
- Acţiuni Juridice:
-Intervenţie în interesul reclamanţilor pentru anularea deciziei de a nu aplica repausul de 24 de ore după gărzi;
-Constatarea nelegalităţii prevederilor Anexei 2 din OMS 870/2004;
-Anularea obligativităţii medicilor psihiatri de a face rapoarte de evaluare psihiatrică fără a fi plătiţi;
-Reprezentare juridică pentru medici agresaţi sau în cazuri de nelegalitate.
Din punct de vedere juridic, modul de sprijin pentru membrii CMR poate fi rezumat astfel:
-Iniţierea de proiecte legislative care să îmbunătăţească condiţiile de muncă şi responsabilitatea juridică a medicilor;
-Apărarea dreptului la odihnă şi la practică medicală corectă, conform specializării;
-Combaterea abuzurilor şi agresiunilor împotriva personalului medical.
„Aceste iniţiative şi acţiuni reflectă angajamentul CMR de a proteja şi sprijini juridic membrii săi, asigurându-se că drepturile acestora sunt respectate şi că legislaţia în domeniu este adaptată nevoilor reale ale profesiei medicale”, se subliniază în postare.