Recent, Colegiul Farmaciştilor din România şi compania naţională UNIFARM au activat „Canalul de urgenţă” pentru nevoile pacienţilor din România.

Astfel, cele două instituţii (Colegiul Farmaciştilor din România şi Compania Naţională UNIFARM, companie strategică a statului roman) au încheiat un protocol de colaborare pentru a veni în sprijinul pacienţilor din România, se arată într-un comunicat de presă.

Parteneriatul se referă la implementarea unui mecanism de colaborare şi comunicare, prin care se stabilesc acţiuni concrete de asigurare a tratamentului/continuităţii tratamentului pentru pacienţi. În acest sens, Colegiul Farmaciştilor din România, în calitate de partener oficial al proiectului create de UNIFARM, „CANALUL DE URGENŢĂ”, îşi propune să se faciliteze accesul la medicamente care nu sunt disponibile în cantităţi suficiente pe piaţa farmaceutică din România.

Acest sistem a fost conceput pentru a pune la dispozitia pacienţilor, în mod suplimentar şi opţional, tratamentul necesar, în timp real, pentru îmbunătăţirea stării de sănătate sau chiar salvarea vieţii acestora.

Preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, prof. univ. emerit dr. farm. Dumitru Lupuliasa, a subliniat necesitatea existenţei unui mecanism de urgenţă pentru asigurarea accesului pacienţilor din România la medicamente şi tratamente care le pot salva viaţa:

„Este esenţial pentru pacienţii români să aibă acces la medicamentelele şi tratamentele de care au nevoie şi, mai ales, atunci când au nevoie. Când vorbim despre menirea noastră ca farmacişti, ne gândim la misiunea proprie profesiei pe care am îmbrăţişat-o, care constă şi în a contribui la implementarea unor mecanisme pentru asigurarea unei pieţi farmaceutice care să corespundă nevoilor reale ale populaţiei. Noi suntem în măsură să înţelegem importanţa participării, prin reţeaua noastră naţională de farmacii, la punerea în practică a proiectului «Canalul de urgenţă», împreună cu Compania Naţională UNIFARM. Este imperios necesar ca toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii să îşi unească forţele în slujba obiectivului comun – promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii”.

De asemenea, Adrian Marius Dobre, director general al Companiei Naţionale UNIFARM, a precizat:

„Compania Naţională UNIFARM lucrează în interesul statului, al cetăţenilor români. Din această perspectivă, orice proiect care poate duce la îmbunătăţirea accesului pacienţilor români la medicamentele si tratamentele necesare, este pentru noi prioritar. «Canalul de urgenţă» este un proiect special, susţinut de toate instituţiile statului cu atribuţii si responsabilităţi de profil. Suntem onoraţi să ne extindem dialogul cu organizaţia profesională naţională a farmaciştilor cu drept de liberă practică si să oferim o alternativă concretă de soluţionare, în condiţiile date, a accesului la unele medicamente, pentru asigurarea tratamentului/continuităţii tratamentului prescris pacienţilor români. Pentru prima dată, Compania Naţională UNIFARM reuşeşte să conceapă un proiect, a cărui implementare să se bazeze pe principii clare şi transparente de funcţionare, raportare şi comunicare, în timp real, între companiile producătoare, farmacii si pacienţi”.

Ce trebuie să ştiţi despre „Canalul de urgenţă” 

• A fost creat în cadrul UNIFARM, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a liberei concurenţe
• Este o modalitate concretă, pragmatică şi concisă de a asigura tratamentul/continuitatea tratamentului pacienţilor români.
• Funcţionează pe tot teritoriul României şi include atât zona de spitale publice sau/şi private cât şi zona de retail (farmacii),
• UNIFARM, entitate juridică de interes strategic a statului român, garanteză, prin intermediul acestui mecanism, că fiecare medicament ajunge la pacientul căruia îi este necesar.
• Este destinat doar acelor medicamente care nu sunt disponibile în cantităţi suficiente, din motive de producţie sau comerciale.
• Este un canal suplimentar opţional, pus la dispoziţie farmaciilor şi spitalelor, în scopul asistenţei de sănătate publică.
• „Canalul de urgenţă” funcţionează printr-un call-service,
• Dispune de personal de specialitate dedicat, putând livra medicamente esenţiale pacienţilor români, într-un termen scurt, pe baza comenzilor justificate (conform dispoziţiilor art. 1 lit. b din Ordinul MS nr. 269/2017 privind obligaţia de a asigura stocuri adecvate şi continue de medicamente.

Preţul de distribuţie al medicamentelor este cel legiferat, aprobat şi publicat în CANAMED, fără costuri suplimentare pentru farmacie, spital sau pacient, se mai arată în comunicatul de pe site-ul Colegiului Farmaciştilor din România.

Foto: creat cu AI Canva.com în 16.12.2024