Conferința internațională „Bolile netransmisibile și reducerea riscurilor în domeniul sănătății” va avea loc în data de 30 septembrie, începând cu ora 9,30, la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău.
Scopul conferinței este acela de a preveni bolile netransmisibile (BNT), condiționate de consumul de droguri, consumul de alcool, consumul de tutun, abuzul de medicamente și abuzul de alimente: abordarea științifică interdisciplinară.
Obiectivul principal al conferinței este creşterea gradului de implicare a comunității științifice și academice în efortul local, național și internațional de reducere a riscurilor economice, sociale și medicale de dezvoltare a dependențelor de substanțe și a dependențelor comportamentale.
Participanții la conferință: 100 de reprezentanţi ai mediului academic și universitar din Republica Moldova, România, Ucraina, Bulgaria, Israel, precum și din alte state, specialişti de talie mondială în domeniul reducerii riscurilor economice, sociale și medicale de dezvoltare a dependențelor de substanțe și a dependențelor comportamentale.
Mai multe detalii aici.