Costin Gănescu, Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), consideră că Ordinul MS nr. 74553 / 07.04.2020 a fost foarte sec în cuvinte și foarte interpretabil, lucru specific relgementărilor din România. Faptul că a fost nevoie de o clarificare arată cât de multă incertitudine a creat în rândul medicilor și al pacienților”.

Acesta afirmă că intervențiile chirurgicale sunt privite întodeauna ca ultimă soluție, dar orice amânare a acestora va duce ievitabil la decese. “Credem că medicilor le va fi foarte teamă să mai opereze, indiferent daca este urgență sau nu, pentru că vor fi trași la răspundere de corpul de control sau de alte personaje care au făcut medicina din birou”, a declarat președintele COPAC pentru portalul MedicalManager.ro.

“Deja avem cazuri, de ceea ce ne temeam deja se întâmplă: vor fi mai mulți pacienți decedați din alte patologii decât covid!”, a concluzionat Costin Gănescu.

 

Precizările DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a revenit, miercuri, cu o serie de precizări referitoare la Ordinului MS nr. 74553 / 07.04.2020: “Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii”.

 

MedicalManager este platforma digitală a comunității medicale din România. Peste 1400 de specialiști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la fluxul zilnic informativ al platformei. O secțiune specială, Covid-19, care conține informații relevante despre impactul în sănătate, este actualizată în permanență.
Abonați-vă gratuit la Newsletterul MedicalManager!