Pentru persoanele cu diabet zaharat, riscul de a contracta infectia cu noul coronavirus nu este mai mare decat riscul de imbolnavire in randul populatiei generale. In cazul persoanelor cu diabet zaharat problema o reprezinta evolutia bolii, care poate fi nefavorabila, precum si aparitia complicatiilor severe, care pot fi mai frecvente decat in randul populatiei generale, sustin reprezentantii Asociatiei Americane de Diabet (ADA – American Diabetes Association).

Riscul de a face o forma severa de COVID-19 este mai mare la persoanele cu diabet zaharat, care au si alte boli asociate, cum ar fi boli cardiovasculare, obezitate, complicatii ale diabetului si a alte boli cronice. Evolutia severa tine si de modul in care este controlat diabetul la acel moment. Fluctuatiile glicemice si complicatiile prost controlate scad abilitatea de aparare a organismului cand acesta se confrunta cu infectii, inclusiv cu infectii virale, cum este infectia cu noul coronavirus.

Persoanele cu diabet zaharat mai tinere si care reusesc sa-si tina sub control glicemia, deci care nu au complicatii cronice ale diabetului au probabil un risc mai mic de a face o forma severa de COVID-19 decat persoanele cu diabet necontrolat si complicatii asociate.

Material realizat de Dr. Ruxandra Plesea, medic specialist Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metalobice si Coordonatorul Departament de Diabet, Boli de Nutritie si Metabolism din cadrul Ponderas Academic Hospital

Cititi materialul integral pe ReginaMaria.ro