Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR) a lansat în luna martie campania “Viața cu hipoglicemie”, un proiect important al FADR prin care își doresc să tragă un semnal de alarmă cu privire la un aspect extrem de important și prea puțin dezbătut, anume episoadele de hipoglicemie care reprezintă o complicație acută a tratamentului diabetului cu care se confrunta frecvent foarte multe persoane cu diabet.
”Impactul pe care îl au asupra noastră episoadele frecvente de hipoglicemie este foarte mare, de la simptome fizice acute precum stări de amețeală sau confuzie, tremur, palpitații, foame excesivă, senzație de pierdere a controlului sau chiar pierderea cunoștinței, până la simptome emoționale precum frică, rușine, vinovăție, anxietate asociată hipoglicemiilor, toate acestea putând avea consecințe semnificative pe termen lung. Așadar, noi ne-am gândit că este extrem de important și necesar să vorbim despre toate acestea într-o campanie amplă în care să conștientizăm problematica hipoglicemiilor în rândul persoanelor cu diabet, a familiilor acestora, a medicilor și chiar în rândul populației generale”, spune Cristina Petruț, vicepreședintele FADR, într-un interviu acordat platformei RoDiabet.
Potrivit acesteia, FADR urmărește să încurajeze persoanele cu diabet să vorbească despre episoadele lor de hipoglicemie, pentru că adeseori nu o fac, considerându-le o normalitate a vieții cu diabet. “Este important ca persoanele cu diabet să vorbească cu medicul, cu familia, cu prietenii, deoarece suntem de părere că episoadele de hipoglicemie pot fi adesea prevenite, iar dacă nu pot fi prevenite, este vital să știm cum să le tratăm sau cum să oferim ajutor persoanelor care trec prin episoade severe de hipoglicemie. La nivelul populației generale, vrem de asemenea să tragem un semnal de alarmă, că atunci când văd o persoană care nu se simte bine, se dezechilibrează, are un comportament necorespunzător, se sprijină de un perete, poate trece printr-un episod de hipoglicemie moderată sau severă și poate are nevoie de ajutor ”.
Prin această campanie, FADR se adresează și medicilor, cu rugămintea și recomandarea de a vorbi cu pacienții lor despre hipoglicemie, a le prezenta și repeta informații cu privire la prevenție și tratament.
Platformă web dedicată campaniei „Viața cu hipoglicemie”
FADR a lansat cu această ocazie platforma Desprehipo.ro, unde a adunat acele informații necesare pentru a arăta exact ce înseamnă diabetul și hipoglicemia, care sunt pașii de urmat și în ce mod afectează calitatea vieții, în ce mod pot apărea complicații la nivel fizic în momentul în care apar mai multe episoade de hipoglicemie repetate și severe.
„Totodată, venim cu secțiune de sfaturi, mai exact ce pot face persoanele cu diabet când au un episod de hipoglicemie și cum pot fi ajutați de familie și prieteni ca să depășească acel moment, dar și recomandări pentru medici. Dorim să prevenim și frica de hipoglicemie, pe care o resimt unele persoane cu diabet zaharat și care are un impact negativ asupra managementului diabetului prin menținerea glicemiilor la valori mult mai ridicate ca metodă de prevenție a episoadelor de hipoglicemie”, menționează Cristina Petruț.
Sprijin important din social-media
Un alt aspect important discutat în cadrul acestei campaniei este faptul că oricine poate avea episoade de hipoglicemie. Campania nu se concentrează pe populația generală, ci pe persoanele cu diabet, care – indiferent de tipul de diabet, tipul de tratament sau vârstă – s-ar putea să treacă prin multiple episoade de hipoglicemie. FADR îi încurajează să caute soluții, să fie informați și pregătiți în eventualitatea apariției unui astfel de episod.
“Partea principală a proiectului nostru este această platformă, care conține informații despre diabet și hipoglicemie, dar și care conține câteva povești ale unor persoane care au trecut prin episoade de hipoglicemie. Aceste povești le promovăm și în social-media, mai mult decât atât sunt mai mulți influenceri care ne ajută să promovăm aceste povești în rândul urmăritorilor lor și care acoperă toate categoriile de vârstă și sperăm ca impactul să fie pe măsura așteptărilor noastre iar persoanele cu diabet să se adreseze medicilor și să discute deschis despre experiențele lor cu hipoglicemie, cerând ajutor atunci când au nevoie. Încercăm să stârnim și interesul presei, pentru că este un canal important de comunicare, pentru a putea transmite informațiile necesare legate de tot ce însemnă hipoglicemie”, conchide Cristina Petruț, vicepreședintele Federaţiei Asociaţiilor Diabeticilor din România.