Asociația de Podiatrie vă invită la un nou curs de podiatrie cu tema “Îngrijirea piciorului diabetic” pentru asistenți medicali și fiziokinetoterapeuți în data de 18 octombrie. Acest curs se va desfășura în cadrul Workshop-ului Societății Române de Chirurgie Vasculară 2019, de la Iași, din perioada 17-19 octombrie, la hotel Internațional. Cursul este creditat cu 6 credite EMC.
Îngrijirea persoanei cu diabet este o muncă de echipă, la care iau parte profesioniști cu pregătire medicală din mai multe domenii conexe diabetului și complicațiilor sale. Neuropatia diabetică și piciorul diabetic sunt complicații majore ale diabetului zaharat, care afectează peste 60% dintre persoanele cu diabet.
Asociația de Podiatrie dorește să continue la nivel național pregătirea asistenților medicali generaliști, precum și a fiziokinetoterapeuților, în domeniul îngrijirii piciorului diabetic, prin programe de educație medicală continuă în domeniul Podiatriei datorită necesităților educaționale specifice identificate la acest grup țintă de profesioniști în domeniul medical.
Mai multe detalii pe www.podiatrie.ro