Cea de-a șasea ediție a cursului „Corelații anatomopatologice și clinice în gastroenterologie”, coordonat științific de Prof. Univ. Dr. Mircea Diculescu și Conf. Univ. Dr. Gabriel Becheanu, va avea loc pe 19 aprilie. Evenimentul se va desfășura fizic la Hotel Capital Plaza din București și online pe platforma Zoom.
Doar 50 de locuri mai sunt disponibile pentru participarea in sală. Ocuparea locurilor se va face în ordinea înscrierilor.
Cursul se va desfășura sub egida Clinicii de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Institutului Național de Cercetare Dezvoltare „Victor Babeș” București și se adresează următoarelor specialități:
- Gastroenterologie
- Anatomie Patologică,,
- Medicină de familie
- Medicină internă
- Oncologie
- Chirurgie
- Medicină de laborator
- Diabet, nutriție și boli metabolice.
Programul cursului poate fi accesat aici: https://medwayevents.ro/corelatii-anatomopatologice-2024/
Tematica din acest an va aborda ca de fiecare dată, subiecte interesante din patologia digestivă prin prisma importanței relației dintre anatomopatolog și gastroenterolog. Prin tematica abordată de lectori cu notorietate în gastroenterologie și anatomie patologică, cursul este de natură să vă reîmprospăteze cunoștințele și să vă susțină în activitatea practică și clinică, subliniind importanța echipei medicale în managementul modern al pacientului.
TAXE:
Medici specialiști și primari: 300 lei
Medici rezidenți și pensionari: 200 lei