Peste 371 de milioane de persoane cu diabet şi aproximativ 280 de milioane cu risc major de a dezvolta această afecţiune se înregistrează, în prezent, la nivel mondial. Acestea sunt statisticile alarmante despre care vorbește dr. Anca Pantea Stoian, lector diabet, nutriție și boli metabolice, UMF Carol Davila București. Potrivit acesteia, pentru anul 2030, se prognozează în jur de o jumătate de miliard de persoane cu diabet. În România, pentru același orizont de timp, se prognozează un număr de 1.395.000 bolnavi cu diabet. Toate aceste date fac ca, în opinia lectorului universitar, diabetul să fie ”provocarea majoră de sănătate a secolului 21”.

Dr. Anca Pantea Stoian arată că, în anul 2012, 4,8 milioane de persoane au murit din cauza diabetului la nivel mondial, iar, în următorii 10 ani, se estimează că numărul deceselor cauzate de diabet va creşte cu mai mult de 50%. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în 2030, diabetul va fi a şaptea cauză a mortalităţii la nivel mondial, ajungându-se la 552 milioane persoane.

 

Lipsa activităţii fizice, dietele bogate în calorii și obezitatea, cauze majore

Incidenţa bolii continuă să crească ameninţător, potrivit dr. Anca Pantea Stoian, mai ales în rândul ţărilor în curs de dezvoltare și slab dezvoltate. Acest fenomen este determinat de creșterea numărului de persoane adulte, durata mai mare de viață a acestora, precum și de modificările comportamentale: lipsa activităţii fizice, dietele bogate în calorii și obezitatea.
Pe de altă parte, ţările slab dezvoltate se confruntă cu probleme legate de lipsa accesului la îngrijire medicală şi medicamente, ceea ce conduce la o creştere a ratei mortalităţii asociate diabetului în aceste ţări.

În România, mortalitatea prin diabet este înregistrată la 1%. Statisticile OMS estimează că decesele prin diabet se vor dubla în perioada 2005-2030.

În 2015, Ministerul Sănătății indica numărul persoanelor cu diabet aflate în evidențe 999.192 (+8,73%), iar numărul de persoane diagnosticate în cursul anului 2015 a fost de 73.740 (202 cazuri noi pe zi). Conform CNAS, între 2006 și 2016, numărul persoanelor pentru care s-au decontat tratamente pentru diabet s-a dublat, iar costurile au crescut de 6 ori.

 

Prevalența diabetului zaharat în România: 11,6%

Cele mai concrete date arată, potrivit dr. Anca Pantea Stoian, că prevalenţa diabetului zaharat în România este de 11,6%, ceea ce înseamnă că numărul românilor cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani care suferă de această afecţiune variază între 1.535.413 şi 1.967.200 persoane, conform rezultatelor finale ale Studiul Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR 2014).

 

Registrul Unic de Diabet, o necesitate

”Necesitatea existenței Registrului Unic de Diabet este mai mult decât evidentă, acesta dorindu-se a fi o platformă care sa monitorizeze cazurile noi depistate de diabet, atât tip 1, cât și tip 2, cazurile cu diabet cronic și comorbiditati asociate, complicațiile apărute, precum și depistarea precoce a prediabetului. Registrul Unic de Diabet nu este doar o platformă de monitorizare a pacienților cu diabet, ci își propune să acumuleze date și despre istoricul medical al pacienților, despre terapiile medicale pe care aceștia le urmează, internări și servicii conexe de care beneficiază, în acest mod urmărindu-se minimalizarea costurilor suportate de Programul Național de Diabet, prin acțiuni țintite de prevenție și educație în grupuri de populație la risc”, explică dr. Anca Pantea Stoian, care este și vicepreședintele Comisiei Naționale de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, din cadrul Ministerului Sănătății.

Potrivit acesteia, România are un Program Naţional de Diabet, care urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate, creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor de diabet zaharat, precum și asigurarea accesului la tratament al bolnavilor cu diabet zaharat, cuprinşi în program, prin acţiuni de prevenţie şi control în diabet şi alte boli de nutriţie, şi prin tratamentul medicamentos (cu insulină şi cu antidiabetice orale). Registrul Unic de Diabet va fi o platformă care să fie interconectată și interoperabilă cu celelalte Registre Naționale, precum și cu Registrele de Diabet europene.

Avantajele Registrului Unic de Diabet

Registrul permite o evidență rapidă a tuturor pacienților diabetici din întreaga țară, funcționând într-un sistem ramificat:

  • În fiecare județ, va exista un nod informatic, unde sunt culese toate cazurile din județul respectiv, incluzând nu numai datele de identificare și de tratament care se regăsesc și la CNAS (SIUI), dar și datele medicale, necesare identificării complicațiilor cronice ale bolii
  • Pe baza acestor date, Ministerul Sănătății va putea aloca mult mai eficient, fondurile necesare atât pentru investigarea și tratamentul pacienților, inclusiv a celor cu complicații cronice severe
  • Pe baza studiilor populaționale (Predator, Sephar, etc), pot fi identificate persoanele cu prediabet, care în 90% din cazuri vor evolua în viitor către diabet. Includerea acestora într-un program de prevenție va putea evita apariția diabetului în mai mult de jumătate din cazuri

De acest Registru vor beneficia, pe lângă Ministerul Sănătății, statisticienii, sociologii, dar și numărul mare de medici diabetologi.