Dr. Cristina Chiriac, asistent medical principal licențiat, doctor în medicină, evaluator servicii medicale și cadru didactic în învățământul medical postliceal și universitar clinic, a adus în prim-plan, în cadrul webinarului CRED în Medicină: Comunicarea și relaționarea în asistența medicală, importanța comunicării empatice în cadrul relației medic-pacient. Ea a subliniat că pacienții se simt mai confortabil și mai degajați atunci când sunt îndrumați și îngrijiți cu empatie: „Pacienții, când se trezesc după operație, în Terapie Intensivă, dau ochii prima dată cu asistentul medical, lui îi pun întrebări, cu el empatizează. Și atunci se creează o conexiune și ei se simt mai liberi și mai degajați în a vorbi cu asistentul medical și în a-i pune întrebări”.

În context medical, buna relaționare se traduce prin facilitarea unui mediu în care pacientul se simte în largul său. Conexiunea dintre personalul medical și pacient este esențială, mai ales în situații de urgență, când pacientul se află într-o stare de anxietate. Este esențial ca personalul medical să ofere sprijin, să îi explice pacientului ce se întâmplă și cum poate reveni la starea sa anterioară:

„Când sunt scoși din zona de confort, fie că este vorba de un simplu test de analiză, de o schemă de tratament sau o intervenție mai complexă, pacientul simte nevoia să fie ajutat, înțeles și să i se explice modul în care el poate să revină la zona lui de confort, cineva să-l asigure că poate să revină la ceea ce putea să facă el anterior perioadei în care a accesat aceste servicii” explică Dr. Cristina Chiriac.

Dr. Chiriac subliniază că o comunicare eficientă face ca pacienții să se simtă respectați și valorizați, iar cel mai important aspect este acordarea de timp: „Cel mai important lucru pe care putem să îl oferim unei alte persoane, este timpul nostru, cu atât mai mult în cazul pacientului. Este important ca acesta să simtă că putem relaționa cu el și nu lăsăm niciun factor extern să ne perturbe. El prinde încredere, astfel, în abilitățile asistentului medical. În momentul în care discutăm cu pacientul, trebuie să avem o comunicare activă, doar așa putem construi o relație directă cu pacienții noștri, ajutându-i să evolueze cât mai corect din punct de vedere psihologic și medical”.

Este important să ne amintim că abilitățile noastre de comunicatori se dezvoltă în timp. Comunicarea zilnică, pe care o avem la nivel formal și informal, ne dezvoltă și nu trebuie neglijată în procesul nostru de învățare, pentru că învățăm cu timpul, învățăm toată viața, a continuat Cristina Chiriac.

Cristina Chiriac a evidențiat, de asemenea, principii de gestionare a situațiilor dificile, inclusiv a plângerilor și reclamațiilor:

  • Menținerea contactului vizual: evitați pozițiile defensive, cum ar fi brațele încrucișate și păstrați contactul vizual, arătând interes și deschidere pentru a asculta cu atenție;
  • Participarea activă la discuții: acordați atenție deplină interlocutorului, evitând distragerile și ascultați cu atenție, pentru a identifica cuvintele-cheie și emoțiile asociate;
  • Răspuns pozitiv: recunoașteți emoțiile exprimate și manifestați compasiune. Îndreptați discuția către soluționarea problemei și asigurați interlocutorul că se va căuta o rezolvare.
  • Comunicare eficientă: vorbiți încet și clar, evitând tonul ridicat. În cazul pacienților care nu cunosc limba, implicați un translator pentru a facilita comunicarea.
  • Găsirea unui spațiu potrivit: dacă spațiul este limitat, căutați un loc izolat și improvizați pentru a asigura confidențialitatea discuției.

Concluzionând, este subliniată necesitatea formării cadrelor medicale în funcție de nevoile reale de îngrijire ale pacienților. Mai mult, empatia și comunicarea eficientă, nu doar îmbunătățesc relațiile cadru medical-pacient, dar contribuie și la o experiență profesională și personală pozitivă pentru personalul medical.

____

Webinarul „CRED în Medicină”: Comunicarea și relaționarea în asistența medicală. Rolul esențial al asistenților medicali în îmbunătățirea experienței pacientului a fost organizat în cadrul platformei EventsMax.ro, cu suportul Nord – Grupul Medical Provita.

Programul „CRED în Medicină” susține și promovează standarde înalte de Comunicare, Respect, Etică și Demnitate în practica medicală.

Pentru mai multe informații despre Program, vizitați www.credinmedicina.ro.