„Pentru ca rezultatele să fie și stabile în timp, nu doar senzaționale, în primul an este nevoie ca pacientul să beneficieze de o abordare din mai multe unghiuri. Practic, așa ajungem și noi la acel procent minunat de peste 95% din pacienți care își mențin greutatea de-a lungul timpului.” Aceasta este una dintre afirmațiile susținute de Dr. Luiza Pîrvu, medic specialist în Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice și Oftalmologie, Nord-Grupul Medical Provita, în cadrul webinar-ului ”Chirurgia metabolică-indicații multidisciplinare și beneficii”, desfășurat joi, 13 iulie, ora 15:00, pe ZOOM.
Colaborarea între specialități se realizează în beneficiul pacientului
„În ultimii ani, această colaborare între specialități este din ce în ce mai prezentă în practica noastră. Ne interesăm și ce s-a întâmplat mai departe cu pacientul, după ce a fost văzut de echipa interdisciplinară; acest lucru este în beneficiul pacientului.”
Obezitatea vine la pachet cu diverse probleme (cardiovasculare, de articulații etc.). Medicul a completat lista cu o problemă de ordin psihologic, afectarea stimei de sine, menționând importanța psihologului în cadrul echipei multidisciplinare.
Chirurgia bariatrică se recomandă pe baza unei selecții bine stabilite, respectându-se Ghidul de bună conduită:
„În momentul în care considerăm că un caz se încadrează pentru anumite terapii, fie că este vorba de terapiile nou apărute medicamentoase, fie că este vorba de chirurgia metabolică, selectăm pacienții, care apoi ajung la colegii chirurgi. Există o selecție bine stabilită, respectăm întotdeauna ghidul de bună conduită și ne sfătuim, pentru că poate că eu, ca și medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, consider că un pacient este potrivit pentru chirurgia bariatrică, dar în urma unui consult endocrinologic sau în urma evaluării psihologice mai avem de reparat anumite lucruri, iar asta este foarte important”, explică Dr. Luiza Pîrvu.
„Toate bolile cronice ale omului modern, începând de la obezitate, diabet, boli, cardiovasculare, cancer, sunt într-o «explozie»”
Referitor la Registrele Naționale privind anumite patologii, medicul specialist a previzat: „În legătură cu aceste registre, trebuie luat în calcul și impactul ulterior; trebuie să regândim lucrurile și din perspectiva prevenției. Suntem pe un trend extrem de accelerat în ceea ce privește obezitatea, diabetul, și nu numai. Din păcate, prognosticul pe care noi îl avem legat de aceste boli este că vor fi în creștere cel puțin până în 2050”.
„Dacă vorbim despre diabet există o perioadă foarte lungă de timp în care pacientul nu are tulburări de vedere, ca să fac referire și la cealaltă specialitate a mea. Pacientul consideră că nu are niciun fel de problemă care să-l supere și atunci, de ce să tratăm? În practica mea observ o schimbare de perspectivă, poate că vine din educația generală pe care o vedem și în media, dar cu siguranță vine și din partea medicilor de familie. În momentul în care medicul tău îți spune că sunt niște probleme pe care trebuie să le urmărești și mai vine și medicul diabetolog, care îți confirmă sau îți inițiază tratamentul, lucrurile converg într-o direcție bună”, explică Dr. Luiza Pîrvu, medic specialist în Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice și Oftalmologie, singurul medic din România cu această dublă specializare.
Impactul primelor luni postoperator
„De obicei, pacienții sunt motivați de schimbările care apar în primele luni postoperator (după intervenția bariatrică) și atunci noi profităm de acest entuziasm pentru a-i încuraja să adere la un stil de viață sănătos. În perioada postoperatorie sunt foarte importante dieta și mișcarea.”
Un alt subiect abordat în cadrul webinar-ului a fost cel despre finanțarea de către stat a chirurgiei bariatrice: „De multe ori, statul ajunge să cheltuie cu un pacient care suferă de obezitate și care dezvoltă diverse alte boli la fel de mult sau poate mai mult decât ar costa o astfel de intervenție. Pacientul va dezvolta, în timp, diverse alte boli pentru care noi trebuie să-l tratăm și, dacă stai să tragi linie, observi că sumele se tot adună. Într-adevăr, e posibil să fie decalate în timp, dar sumele sunt enorme pentru îngrijirea complicațiilor unui pacient cu obezitate sau mai ales cu diabet”.
Importanța colaborării între medici
„În ceea ce privește chirurgia metabolică, cred că lucrurile vor continua să evolueze frumos pentru că este un domeniu extrem de important, care va avea o anumită cotă de pacienți. Această tendință de creștere a procentului de suprapondere și obezitate se manifestă inclusiv la copii, iar din această cauză trendul va continua pentru că acești copii vor deveni adolescenți, apoi adulți cu probleme date de obezitate. Faptul că acest trend va fi unul crescător, cumva ne «obligă« să fim mai buni și să colaborăm.”
În încheierea webinar-ului, Dr. Luiza Pîrvu a evidențiat importanța colaborării cu medicii de familie: „Înainte să ajungă la mine (medic specialist) pacientul cu diabet sau cu obezitate ajunge la medicul de familie. De aici pleacă toată această colaborare dintre noi și ceilalți medici, mai ales cu medicii de familie”.
—
Webinarul Chirurgia metabolică-indicații multidisciplinare și beneficii, a fost organizat în cadrul platformei EventsOnline.ro, cu suportul Nord-Grupul Medical Provita.
EventsOnline.ro este un produs Oameni și Companii.