Profesor doctor Maria Moţa, investigatorul principal al studiului PREDATORR (Studiul Naţional privind Prevalenţa Diabetului, Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii, Dislipidemiei, Uricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi), unicul de acest fel efectuat vreodată în România, a declarat la Târgu Mureş, că aproape 30% din populaţia României avea disglicemie în urmă cu 10 ani, adică 18,5% aveau pre-diabet, iar 11,6% aveau diabet.
“Situaţia prezentată la nivel global, la nivel mondial, este mult mai mică în cifre faţă de în realitate. Când am demarat studiul PREDATORR ştiam că în România în jur de între 4% şi 5% din populaţia adultă între 20 şi 79 de ani are diabet zaharat. Studiul PREDATORR care a fost derulat după toate reglementările unui studiu epidemiologic ne-a arătat că 11,6%, deci de două, aproape de trei ori mai mulţi aveau diabet decât se estima (…) Vă imaginaţi acum 10 ani, aproape 65% din populaţie avea suprapondere şi obezitate, doar 31% parcă obezitate şi vreo 35% suprapondere, ceea ce e un procent foarte, foarte mare. Iar 18,5% aveau pre-diabet plus 11,6% diabet. Deci aproape 30% din populaţia României, acum 10 ani, avea disglicemie, o perturbare a echilibrului glucidic“, a declarat presei dr Maria Moţa, membră a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (European Association for the Study of Diabetes – EASD).
Doctorul Maria Moţa participă la Conferinţa Naţională “Interdisciplinaritate şi Cercetare în Diabetul Zaharat” organizată la Târgu Mureş, de miercuri până vineri, de Academia de Ştiinţe Medicale şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureş.
Din studiul PREDATORR reiese că 11,6% dintre românii cu vârsta între 20 şi 79 de ani suferă de diabet zaharat de tip 2, ceea ce însemna în jur de 1.967.200 de persoane, la momentul realizării studiului.
Potrivit doctorului Maria Moţa, nimeni din România nu a mai elaborat nici până atunci şi nici de atunci încoace vreun astfel de studiu, din cauza dificultăţii şi a eforturilor pe care le impune o astfel de cercetare.
“Nu există alt studiu. E foarte, foarte dificil de efectuat. Eu am fost sclav timp de trei ani. Sigur, toate datele au fost computerizate, interpretate statistic, dar pentru că nu înţelegeam foarte bine statistica, măsurile, metodele, era foarte sofisticat, eu am verificat fiecare rezultat inclusiv prin regula de trei simplă şi n-a fost simplu, analizând structura populaţiei pe sex şi pe grupe de vârstă, pentru că toate raportările sunt şi în funcţie de grupa de vârstă şi în funcţie de sex. Deci e foarte greu şi costurile sunt foarte, foarte mari şi nu sunt multe instituţii, sponsori cu disponibilitate de a susţine un astfel de studiu. Deci e foarte, foarte greu din toate punctele de vedere şi să-ţi asumi responsabilitatea publicării unor rezultate dificile“, a mai subliniat dr Maria Moţa. AGERPRES