Săptămâna aceasta, 21.04.2021 de la ora 11:00, în cadrul episodului cu numărul 7 din Școala inimii, un proiect Asociația Pacienților cu Insuficiență Cardiacă Optim Cardio și Dr. Heart, ne va vorbi despre hipertensiunea arterială Dr. Ștefan Busnatu.
Dr. Ștefan Busnatu este medic cardiolog la Clinica de Cardiologie a Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni”, doctor în științe medicale, Șef Lucrări U.M.F. ”Carol Davila” București și tânăr ambasador al României în prevenție cardiacă (ESC/EAPC).
Durata evenimentului va fi de 45 de minute, din care 20 de minute vor fi dedicate prezentării temei, respectiv Hipertensiunea arterială – “Asasinul tăcut”, iar 20-25 de minute vor fi alocate sesiunii de întrebări și răspunsuri în direct.
De asemenea, urmărirea evenimentului online va fi gratuită pe Facebook, iar pentru a avea posibilitatea de a comunica direct în aplicația Zoom în care se va desfășura sesiunea medical-educativă, organizatorii invită pe cei interesați să se înscrie prin completarea următorului FORMULAR.