Pentru Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA, unul dintre liderii pieței de servicii medicale private din România, digitalizarea și adoptarea AI sunt o prioritate strategică, spune Fady Chreih, CEO REGINA MARIA, care consideră că în 2024 AI înseamnă nu numai servicii fiabile, ci și un pas uriaș către medicina viitorului.

“Dacă în 2019-2020, digitalizarea era pe lista noastră de proiecte în care ne propusesem să investim în următorii doi ani, între timp a devenit unul dintre pilonii strategici. Această adopție tehnologică rapidă a fost, probabil, cel mai mare plus pe care ni l-a adus pandemia. REGINA MARIA a fost un early-adopter al tehnologiilor digitale și al AI, iar asta ne-a adus beneficii pe care nu le-am fi prevăzut în urmă cu 3-4 ani. Din fericire, atât medicii, cât și pacienții noștri au aderat rapid la aceste schimbări. Medicii – mai ales după ce au văzut cât de simplu este să colaborezi inter- și multi-disciplinar la distanță, pe cazuri complexe, care necesită expertiză multiplă, iar pacienții – atunci când au experimentat o consultație virtuală sau un second opinion oferit de un medic din alt oraș. De exemplu, poți locui în Tulcea și cere opinia medicală a unui specialist din București sau din orice alt mare centru medical, online, prin Clinica Virtuală”, a declarat Fady Chreih pentru Forbes România.

Referindu-se strict la fluxurile de lucru, CEO-ul REGINA MARIA explică faptul că digitalizarea a adus un timp mai scurt de răspuns, alături de o comunicare mai eficientă și mai rapidă în interiorul companiei, cu diverși chatboți interni care au automatizat sarcinile repetitive și transferul de informații.

“În ceea ce privește pacienții REGINA MARIA, în 3 – 4 ani am fost martorii unei rate fabuloase de adopție a instrumentelor digitale. Menționez aici doar cele aproape 1,5 milioane de programări în Clinica Virtuală, dezvoltată în parteneriat cu Microsoft chiar la începutul pandemiei, dar și cele peste 20.000 de accesări lunare ale Asistentului Virtual, instrument bazat pe inteligență artificială care ghidează pacientul către specializarea medicală cea mai potrivită pe baza simptomelor. Nu în ultimul rând, am fost primul furnizor medical din România care a introdus inteligența artificială în laborator și imagistică, inovație care susține munca medicilor, dar are impact și în acuratețea și în timpul de eliberare a rezultatelor către pacienți”, adaugă Fady Chreih.

 

Citiți interviul integral pe platforma Forbes.ro