Se stie deja ca excesul de grasime corporala poate creste riscul de diabet, dar un nou studiu arata ca o forma de grasime, in special cea „invizibila” care se acumuleaza in jurul organelor si intestinelor, poate creste acest risc de mai mult de șapte ori, iar cele mai predispuse sunt femeile.
Desi excesul de grasime corporala prezinta un risc mare pentru multe afectiuni metabolice, inclusiv diabetul de tip 2, cercetari recente au demonstrat ca nu doar cantitatea de grasime corporala este singurul factor care contribuie la acest risc.
Un studiu publicat in Medical News Today spune ca medicii trebuie sa descopere unde se acumuleaza grasimea in corp si nu doar cantitatea ei, pentru a afla exact riscul de diabet la care este supusa o persoana.
Cercetarile de la Universitatea Uppsala din Suedia au descoperit ca grasimea care se acumuleaza in jurul organelor si intestinelor, numita si grasime viscelara, este un factor crucial care ridica riscul de diabet tip 2, in special la femei.
O echipa condusa de Torgny Karlsson, a realizat un studiu cu datele de la 325.153 de persoane, obtinute prin intermediul Bancii Bio din Marea Britanie.
Grasimea viscelara este “invizibila” si poate fi dificil de depistat. Pentru a face acest lucru, specialistii au efectuat teste costisitoare, cum ar fi RMN si CT sau absorbtiometria cu raze X cu energie dubla.
Cu toate acestea, cercetatorii au dezvoltat o metoda mai usoara, mai rentabila de estimare a grasimii corporale, care le-a permis sa efectueze analize suplimentare si sa stabileasca modul in care aceasta forma de grasime contribuie la riscurile asupra sanatatii oamenilor.
“Pentru a masura cantitatea de grasime viscerala, sunt necesare tehnici imagistice avansate. Am dezvoltat o metoda simpla, care estimeaza cantitatea de grasime adanca din burta, obtinuti din alti parametri mai usor de masurat decat grasimea viscerala in sine, iar metoda poate fi folosita in majoritatea clinicilor”, afirma Torgny Karlsson.
Risc de diabet de 7 ori mai mare pentru femei
Dupa ce au calculat estimarile de grasime viscelara realizat pe grupul de persoane din studiu, acestia au efectuat o analiza de asociere la nivelul genomului care le-a permis sa indentifice grasimea viscelara ca factor de risc maxim pentru hipertensiune, atac de cord, diabet de tip 2 si hiperlipidemie.
Oamenii de stiinta s-au confruntat si cu cateva rezultate neasteptate. „Am fost surprinsi de faptul ca grasimea viscerala a fost mai puternic legata de riscul de boala la femei, comparativ cu bărbatii, iar cea mai mare crestere a riscului a fost pentru diabetul de tip 2”, spun autorii studiului.
„Acumularea unui kilogram in plus de grasime viscerala poate creste riscul de diabet de tip 2 de mai mult de sapte ori la femei, in timp ce aceeasi cantitate de acumulare de grăsime creste riscul doar de doua ori la barbati”, sustine Asa Johansson.
Cu toate acestea, cercetatorii explica ca acesta nu este cazul tuturor femeilor. “Efectele neliniare sunt foarte interesante de studiat si ne pot ajuta sa intelegem biologia din spatele legaturii dintre grăsimea viscerala si boala”, spune Karlsson
Intr-o alta parte a studiului lor, cercetatorii au lucrat, de asemenea, la identificarea genelor care contribuie la cantitatea de grasime viscerala pe care o persoana o poate depozita in corpul sau.
Echipa a constatat ca multe dintre aceste gene au legaturi cu obiceiurile nesanatoase, cum ar fi supraalimentarea si lipsa activitatii fizice si sunt cei mai importanti factori atunci cand vine vorba de acumularea excesiva de grasime in jurul organelor.
Cercetatorii avertizeaza si sustine ca persoanele care nu par sa aiba multa grasime corporala pot avea in continuare grasime viscerala „ascunsa” excesiva, care se poate dovedi daunatoare sanatatii lor.
Karlsson și colegii lor spera ca noua metoda de estimare a grasimilor viscerale pe care au dezvoltat-o ar putea usura tehnica medicilor specialist de a descoperi persoanele cu risc de afectiuni cardiovasculare sau metabolice.
„Concluziile acestui studiu ne pot permite sa simplificam masuratorile grasimilor viscerale si, astfel, sa identificam mai ușor persoanele cu risc ridicat de a dezvolta diabet și boli cardiovasculare”, conchide Karlsson.
Material preluat si tradus de pe MedicalNewsToday