Una dintre cele mai dese întrebări cu care mă confrunt ca dezvoltator al aplicațiilor de chatbot în domeniul medical este „cât de relevant este un asemenea produs și ce beneficiu real îmi poate aduce?”. Totodată, am realizat și că nevoia medicilor de a avea acces ușor la astfel de instrumente este destul de mare.
Da, un chatbot folosit în domeniul medical este util atât pacienților, cât și personalului medical, indiferent de specializare, așa că, în continuare, voi încerca să răspund la o serie de întrebări pe care le-am regăsit de-a lungul experienței mele atât din partea medicilor, cât și din partea pacienților.
Ce este un chatbot ?
Un chatbot este un program software care simulează conversația cu o persoană, cât mai realist. Chatboții sunt folosiți, în general, acolo unde e nevoie să comunici cu un număr foarte mare de persoane care caută răspunsuri la aproximativ aceleași întrebări, de exemplu, în sistemul bancar sau în cazul magazinelor online. Există, de asemenea, chatboți foarte avansati, însă majoritatea celor existenți în România doar scanează cuvintele cheie, apoi oferă un răspuns existent deja într-o bază de date.
Chatbotul dezvoltat de compania Apollo AI Technologies – Diabeta folosește un algoritm complex de procesare a limbajului natural, oferind medicilor informații precise din ghidurile și protocoalele de diabet. Acest tip de aplicații revoluționează modul în care trăim și reprezintă viitorul. În domeniul medical, acești chatboți pot simplifica îngrijirea pacienților și pot reduce considerabil din costurile asociate serviciilor medicale.
Cum funcționează un chatbot medical ?
Există trei cazuri de utilizare a chatboților în domeniul sănătății: informativ, conversațional și prescriptiv. Rolul lor variază, la fel și stilul conversațional, profunzimea comunicării și tipul de soluții pe care le oferă.
De exemplu, când este programat cu rol informativ, un chatbot poate oferi unui medic sau unui posibil pacient un număr relativ redus de informații. Să spunem că un pacient bănuiește că are o viroză sau gripă și „discută” cu un chatbot pentru a afla care sunt simptomele specifice. Un chatbot poate reveni cu informații de tip notificare despre focarele actuale din zona lui.
Apoi, un chatbot conversațional este programat să răspundă la întrebările puse de medici sau de pacienți în legatură cu informații care există în baza de date a unui cabinet. Unii chatboți sunt programați mai simplu și pot să ofere doar răspunsuri predefinite la întrebări standardizate, însă nu pot genera răspunsuri personalizate. Există însă și chatboți avansati care se adaptează la context și pot să ofere răspunsuri complexe, exact ca într-o conversație cu un specialist din domeniul medical.
Chatboții prescriptivi oferă și soluții terapeutice de bază și pot ghida medicii să identifice mai ușor ce tratament pot prescrie. Evident, aceștia sunt personalizați în funcție de specificul și specializarea medicului. Un site destinat bolilor diabetice, de exemplu, nu va putea oferi asistență cardiologică.
Diabeta, un chatbot avansat, exclusiv pentru medici
În cazul Diabeta, chatbotul dezvoltat de Apollo AI Technologies, orice medic care se înregistrează gratuit pe platforma www.diabeta.ro poate iniția o conversație, adresând întrebări din ghidurile și protocoalele de diabet, și va primi automat răspunsurile la aceste întrebări. Este important de subliniat că Diabeta are capacitatea de a învăța în mod continuu și, astfel, calitatea răspunsurilor oferite se îmbunătățește permanent.
Chatboții medicali revoluționează medicina
Din punctul de vedere al unui medic, chatboții reduc volumul de muncă. De asemenea, chatboții ajută la eficientizarea procedurilor interne dintr-un spital sau cabinet medical. În statele dezvoltate tehnologic, spitalele și clinicile private folosesc deja chatboți medicali pentru a tria și a pregăti pacienții chiar înainte ca aceștia să intre în sala de consultații.
În cazul unui pacient, pe măsură ce acesta se obișnuiește cu acest tip de asistent virtual, se va observa o îmbunătățire în respectarea tratamentului, precum și o mai bună cunoaștere a simptomelor sale. Pacientul are acces mai ușor la medic prin simpla apăsare a unui buton sau se conectează cu un furnizor de servicii medicale care îl poate ajuta să înțeleagă afecțiunile și să se adreseze cadrului medical adecvat.
Un chatbot nu poate înlocui medicul
Un chatbot nu poate înlocui expertiza unui medic și nici nu poate prelua îngrijirea pacienților. Un chatbot poate însă eficientiza furnizarea de asistență medicală pentru pacienți, simplificând și accelerând îngrijirea fără a compromite calitatea.
Mihaela Onofrei este expert în prelucrarea limbajului natural și este General Manager și co-fondator al companiei Apollo AI Technologies, specializată în dezvoltarea de chatboți medicali.