O intervenție chirurgicală în premieră a fost facută la Spitalul Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, cu ajutorul unui reprezentant medical de la LIAMED Brașov. Echipa de medici condusă de As.Univ.Dr. Dan Brebu (chirurg) și As.Univ.Dr. Felix-Barna Bende (gastroenterolog), ghidată de Roxana Popica, bioinginer în cadrul , a intervenit deschis pentru extirparea mai multor leziuni tumorale la ficatul unui pacient, depistate în urma unui examen CT. Întreaga intervenție a fost asistată de ecograful stationar , fără de care aceste tumori nu ar fi putut fi identificate, având în vedere dimensiunile lor foarte mici, de sub 10 mm.
Practic, în timp ce medicii au intervenit cu o sondă liniară chirurgicală 10I2, bioinginerul a identificat tumorile și a reușit să le localizeze cu exactitate, cu ajutorul ecografului S60. Acest lucru a fost posibil datorită funcțiilor Doppler Color -CFM si CALIPER ale ecografului SonoScape, care permit identificarea și măsurarea diametrului tumorilor, dar și a adâncimii la care se află.
Medici și ingineri, împreună în sala de operație
Intervenția a fost o reușită datorită faptului că echipa medicală a fost asistată de doi bioingineri medicali: unul care a lucrat cu ecograful și al doilea care a lucrat cu aparatul de radiofrecvență. Acest lucru dovedește încă o data cât de important este ca medicii chirurgi să colaboreze cu specialiști fizicieni, care cunosc toate caracteristicile și funcțiile aparatelor medicale. În acest fel, echipa medicală se poate concentra mult mai bine pe intervenție și pe patologia pacientului, având siguranța că partea tehnică este foarte bine supravegheată de ingineri. „Feedback-ul a fost pozitiv. Este un dispoozitiv intuitiv în utilizare, calitatea imaginii excelentă, nu am întâmpinat probleme în vizualizarea imaginilor sau în diferențierea vaselor sanguine de tumori”, a explicat Roxana Popica, bioinginer încadrul LIAMED Brașov.
Avatajele ecografului staționar S60 SonoScape
Ecograful staționar S60 de la SonoScape a fost achizitionat de Spitalul Clinic de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara în cadrul unui proiect european Interreg Europe, anul trecut, si este utilizat exclusiv în Blocul Operator. Echipamentul poate fi folosit cu sonda laparoscopica , dar și cu sonda intraoperatorie tip crosă. Cele două sonde nu pot fi folosite simultan, având în vedere că LAP7 este utilizată doar pentru intervenții minim invazive laparoscopice, în timp ce sonda intraoperatorie este destinată intervențiilor chirurgicale deschise).
Ecograful staționar S60 de la SonoScape este un ecograf multidisciplinar, cu functii utile fiecarei specialități: cardio, obstetrică-ginecologie, vascular, părți moi, muscular, abdominal etc. În plus, S60 SonoScape este primul ecograf care integrează platforma inteligentă Wis+, care permite interpretarea mai precisă și mai eficientă a ecografiilor.
Ecograful S60 de la SonoScape și toate sondele compatibile pot fi achiziționate de la LIAMED Brașov. De altfel, aici găsiți o gamă larga dede la producătorul SonoScape.