În perioada 13-16 noiembrie 2019, a avut loc la Miami, SUA, cea de-a 23-a ediție a Congresului Mondial de Podiatrie, eveniment dedicat podiatrilor din întreaga lume, care se organizează o dată la 2 ani de către Federația Internațională a Podiatrilor (FIP-IFP).

Primul Congres de Podiatrie a avut loc în anul 1966 şi, de atunci, congresul reprezintă cel mai mare eveniment al podiatrilor la nivel internațional, unde se întâlnesc sute de reprezentanți din peste 40 de țări.

În cadrul Adunării Generale care a precedat Congresul Mondial de Podiatrie 2019, președintele FIP-IFP, Christian Jérôme (Franța), a făcut bilanțul Federației pe 2019 și Prof. Dr. Carles Verges (Spania), președintele Consiliului European al Podiatrilor (ECP), a prezentat obiectivele realizate și planurile de viitor, iar delegația FIP-IFP a discutat despre provocările legate de viitorul Federației.

 

Cititi articolul complet pe Podiatrie.ro