Marți, 10 mai 2022, ora 11:00 va avea loc conferința de presă organizată cu ocazia lansării ”GHIDULUI de BUNE PRACTICI ALIMENTARE pentru persoanele vârstnice aflate în grupă de risc a Diabetului Zaharat de tip II”*, un proiect editorial al Centrului pentru Seniori al Municipiului București CSMB, elaborat de Dr. Oana Parlițeanu, medic specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice.
La eveniment vor participa:
- Prof. Univ. Dr. Cătălina Poiană, Prorector U.M.F. “Carol Davila” Bucureşti
- Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, Disciplina de Geriatrie si Gerontologie, Facultatea de Medicină, U.M.F. ”Carol Davila”, Președinte Fundația ,,Ana Aslan” International, Șef Clinica de Excelență de Geriatrie – Gerontologie – Psihogeriatrie, Spitalul Clinic Universitar de Urgență ,,Elias” – Academia Română
- Dr. Mirela Nedelescu şi Dr. Corina Zugravu – Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică
- Dr. Rodica Tănăsescu, Vicepreședinte Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – AMFB
- Alexandra Dobre, Director General Centrul pentru Seniori al Municipiului București
- Conf. Dr. Adela Iancu, Şef de Lucrări Medicină de Familie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, membru supleant A.M.F.B.
- Dr. Ioana Daciana Toma, Medic Primar Medicină de Familie, membră Comitetul Director Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov A.M.F.B., Secretar Societatea Naţională de Medicina Familiei – S.N.M.F.
- Dr. Oana Parlițeanu, Medic Specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice
Conferința de presă va avea loc în Sala de Consiliu a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București (Bd. Eroii Sanitari nr. 8, Sector 5).
,,GHIDUL de BUNE PRACTICI ALIMENTARE pentru persoanele vârstnice aflate în grupă de risc a Diabetului Zaharat de tip II” reprezintă o iniţiativă demarată în anul 2021 și care își propune stabilirea unui set de bune practici alimentare și stil de viață sănătos, în contextul susținerii conceptului de îmbătrânire activă.
Proiectul editorial, mai sus menționat, face parte din campania de informare și conștientizare ,,STOP DIABET! ALEGE SĂNATOS! Profilaxia începe de pe masa ta” desfășurată de Centrul pentru Seniori al Municipiului București începând cu data de 14 noiembrie 2021, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Luptei Împotriva Diabetului Zaharat și care a debutat prin iluminarea intrării principale a Spitalului Clinic COLȚEA în albastru, culoare-simbol a luptei împotriva diabetului zaharat.
Până în prezent au fost distribuite seniorilor bucureșteni, în diferite cartiere ale Capitalei, sute de materiale promoționale cu tema principală a campaniei: prevenția diabetului şi o bună educare în acest sens.
Campania “STOP DIABET! ALEGE SĂNATOS! Profilaxia începe de pe masa ta”, cu impact important asupra seniorilor Capitalei, are ca scop informarea și conștientizarea persoanelor cu vârsta de peste 50 de ani și nu numai, asupra pericolului reprezentat de creșterea incidenței acestui diagnostic, mai ales în rândul vârstnicilor, precum și educarea acestora în sensul alegerii unor bune practici alimentare de îngrijire și tratament. Proiectul are ca obiective principale:
- conștientizarea seniorilor, dar și a publicului larg privind pericolul reprezentat de creșterea incindenței diabetului zaharat la nivel mondial, implicit național,
- lansarea de programe educaționale
- organizarea de acțiuni specifice.