În perioada 1-2 octombrie 2024, la Hotel Novotel din București va avea loc Conferința Națională A.P.L.R. cu titlul „Afecțiunile psihice și bolile somatice”, coordonată științific de Prof. Adela Ciobanu (președinte A.P.L.R.) și de Prof. Mirela Manea
Conferința se va desfășura sub egida Asociației Psihiatrilor Liberi din Romania, a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și a Academiei de Științe Medicale.
Conferința „Afecțiunile psihice și bolile somatice” va reuni personalități marcante din domeniul psihiatriei, neurologiei, neurochirurgiei, medicinii legale, gastroenterologiei, geriatriei, bolilor infecțioase, diabetului și bolilor de nutriție, alergologiei, oncologiei, endocrinologiei, dar și din alte specialități medicale și chirurgicale.
Printre lectorii care au confirmat participarea la eveniment se numără:
Acad. Prof. Dr. Dragoș Marinescu, Medic Primar, Psihiatrie, Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova.
Prof. Dr. Corin Virgil Badiu, Medic Primar, Endocrinologie, Diabet, nutriție și boli metabolice, Institutul Național de Endocrinologie “C.I.Parhon” București.
Prof. Dr. Gheorghe Burnei, Medic Primar, Chirurgie și Ortopedie pediatrică, Academia Europeană Centrală de Știință, Arte și Litere.
Prof. Dr. Adela Ciobanu, Medic Primar, Psihiatrie, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”.
Prof. Dr. Mirela Manea, Medic Primar, Psihiatrie, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”.
Prof. Dr. Gabriel Ioan Prada, Medic Primar, Geriatrie și Gerontologie, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie “Ana Aslan”.
Prof. Dr. Dan Rujescu, Medic Primar, Psihiatrie, Universitatea de Medicină din Viena.
Prof. Em. Dr. Siegfried Kasper, Medic Primar, Psihiatrie, Universitatea de Medicină din Viena.
Prof. Dr. Carmen Adella Sîrbu, Medic Primar, Neurologie, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila”.
Prof. Dr. Radu Țincu, Medic Primar, ATI și Toxicologie, Spitalul Clinic de Urgență București.
Evenimentul își propune o abordare holistică privind prevenirea și tratarea tulburărilor mintale, promovând importanța sănătății mintale și menținerea balanței între trup, minte și spirit.
Pentru lista completă a lectorilor și înscriere la eveniment, folosiți acest link