Coordonatorul Centrului Județean de Diabet Suceava și medic șef al secției de Diabet din cadrul Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dr. Gabriela Crețeanu, a primit, pe 25 mai, Marele Premiu oferit de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, în cadrul celui de-al 45-lea Congres Național al organizației.
Emoționată de acordarea acestui premiu, dr. Gabriela Crețeanu a declarat că este nu doar foarte onorată, ci și surprinsă, „că un diabetolog de undeva, dintr-o provincie din România, din Bucovina, primește Marele Premiu”.
După cum a spus președintele Societății Naționale de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof. univ. dr. Romulus Timar, la ceremonia de decernare, este prima dată în istoria acestei organizații științifice când marele premiu este acordat unui medic care nu este cadru universitar. „Eu consider că adevărata menire este aceea să fii medic și să aplici ceea ce știi. Cum spuneam nu o dată: <Cine știe, face. Cine nu știe, îi învață pe alții>, a declarat prof. univ. dr. Romulus Timar, care a mai spus despre dr. Gabriela Crețeanu că este o “Doamnă a Diabetului”.
Mesajul medicului sucevean către toți medicii diabetologi care nu sunt și cadre universitare a fost că „a venit momentul să ne simțim cu toții că facem parte din Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice”. „Mă înclin în fața mentorilor noștri, care și-au aplecat privirea și către noi, cei care, de-a lungul anilor, muncim și suntem devotați pacienților noștri”, a declarat dr. Gabriela Crețeanu.
Centrul Județean de Diabet este unul dintre pilonii îngrijirii diabeticilor suceveni și a fost înființat în urmă cu 25 de ani de dr. Crețeanu. Rezultatele obținute în acești ani, atât din punct de vedere terapeutic, cât și ca activitate științifică arată că acest centru este unul de succes, cu rezultate recunoscute în țară și pe plan internațional. De asemenea, medicul sucevean a fost permanent un susținător activ al tratării piciorului diabetic de către echipe multidisciplinare, formate din medic diabetolog, asistent educator, neurolog, chirurg vascular și radiolog intervenționist. Datorită acestui mod de abordare, în ultimii șase ani rata amputațiilor la diabetici s-a redus cu peste 50%.