Numărul persoanelor cu diabet zaharat din judeţul Ialomiţa a crescut cu peste 800 de cazuri în 2022, comparativ cu 2021, potrivit unei informări a Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Ialomiţa.
În 2022, la nivelul judeţului Ialomiţa, au fost înregistrate 10.340 persoane în tratament cu diabet zaharat, cu un cost mediu pe bolnav tratat de 1.697 lei, comparativ cu 2021 când numărul persoanelor cu diabet a fost de 9.523, cu un cost mediu pe bolnav tratat de 1.643 lei.
Cheltuielile totale înregistrate în 2022 pentru medicamentele pacienţilor cu diabet zaharat au fost de 17.555.737 lei, în timp ce în 2021 au fost de 15.647.335 lei.
„Analizând evoluţia pe total program. se observă o creştere atât a numărului de beneficiari, cât şi a cheltuielilor în anul 2022, faţă de anul 2021. Această creştere a fost determinată de următorii factori: creşterea costului mediu / bolnav tratat în funcţie de schema terapeutică; schimbări ale schemelor de tratament în urma actualizării protocoalelor terapeutice, evoluţia preţurilor de decontare a medicamentelor”, se mai arată în informarea CAS Ialomiţa. AGERPRES