O nouă specialitate cu paturi – Diabet, nutriție și boli metabolice – este disponibilă la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.
Această specialitate va întregi gama de servicii medicale, oferind consultații medicale în Ambulatoriul Integrat, spitalizare de zi și spitalizare continuă. Lipsa paturilor de spitalizare continuă a fost unul dintre motivele care au dus la imposibilitatea Spitalului din Buhuși de a avea continuitate în ceea ce privește resursa umană, respectiv medici pe această specialitate.
Compartimentul Diabet, nutriție și boli metabolice va funcționa în cadrul secției Medicină Internă. Patologia aferentă acestei specialități este una foarte mare, acesta fiind și motivul pentru care spitalul buhușean scoate la concurs un post de medic, cu asigurarea tuturor facilităților legale pentru a profesa la această instituție sanitară.
„Cei peste 60 de mii de locuitori deserviți de Spitalul Prof. Dr. Eduard Apetrei Buhuși au nevoie de un medic pe această specialitate iar in acest sens, facem apel către cei interesați să ne contacteze. Au posibilitatea să profeseze într-un spital reabilitat, cu diverse specialități și aflat in plin proces de dezvoltare”, a declarat Constantin Poiană, managerul Spitalului din Buhuși.