Descoperirea se bazează pe așa numitul monomer de insulină, un tip de insulină care are o structură moleculară diferită, care îi permite să acționeze mult mai rapid ca alte forme. Totuși, monomerul de insulină este foarte instabil, de aceea, experții au fost nevoiți să găsească soluții inedite pentru a depăși această problemă.
Astfel, ei au căutat ingrediente inactive – polimeri – care să confere stabilitate noului tip de insulină. Ca să ajungă la rezultatul dorit, cercetătorii au lucrat cu un robot care a analizat 1500 de polimeri, timp de trei săptămâni.
Ulterior, oamenii de știință au testat și manual, individual, fiecare posibilă soluție în parte, până când au găsit ceea ce căutau: un polimer care a oferit stabilitate timp de peste 24 de ore pentru monomerul de insulină. În comparație, alte tipuri actuale de insulină sunt stabile doar pentru 6-10 ore, precizează Eric Appel, profesor asistent în ingineria materialelor la Stanford.
