Pfizer intenţionează să avanseze în etapa de studiu clinic, la sfârşitul acestui an, cu testele la o versiune revizuită a pastilei sale pentru slăbit danuglipron, cu administrare o dată pe zi, a anunţat compania, după ce a renunţat la o versiune cu administrare de două ori pe zi a acestui medicament, la sfârşitul anului trecut, transmite Reuters.
Noul medicament face parte din a doua generaţie de pastile pentru pierderea din greutate în curs de dezvoltare de către companii precum Eli Lilly şi Novo Nordisk, care vor oferi pacienţilor o alternativă mai convenabilă la injecţii.
Unii analişti se aşteaptă ca piaţa medicamentelor pentru pierderea din greutate, dominată în prezent de Wegovy de la Novo Nordisk şi de Zepbound de la Eli Lilly, să valoreze peste 150 de miliarde de dolari în vânzări anuale până la începutul anilor 2030.
Anul trecut, Pfizer a declarat că se concentrează pe dezvoltarea versiunii reformulate a danuglipron, după ce a renunţat la versiunea cu administrare de două ori pe zi, deoarece majoritatea pacienţilor s-au retras din etapa intermediară a studiului clinic, cu rate ridicate de efecte secundare, cum ar fi greaţă şi vărsături.
Compania a renunţat anterior la un alt tratament pentru slăbit, cu administrare zilnică, numit lotiglipron, din cauza problemelor legate de siguranţă, după ce acesta a crescut nivelul enzimelor hepatice la unii pacienţi.
Pfizer a declarat joi că primele rezultate ale studiului au susţinut administrarea unei doze unice zilnice, fără a fi observate creşteri ale nivelului de enzime hepatice în cazul a peste 1.400 de voluntari adulţi sănătoşi.
Tratementele GLP-1 (peptidă-1 asemănătoare glucagonului), dezvoltate iniţial pentru diabetul de tip 2, imită acţiunea hormonului GLP-1 pentru reglarea glicemiei, încetinirea digestiei şi suprimarea apetitului.
Amgen şi Viking Therapeutics sunt alte companii care lucrează la noua generaţie de medicamente pentru pierderea din greutate.
Vânzările vaccinului şi pastilei Pfizer pentru COVID-19 au scăzut drastic de la apogeul atins în timpul pandemiei, punând presiune pe directorul general Albert Bourla pentru a stimula creşterea prin medicamente mai noi, notează Reuters.
Marţi, compania a anunţat că directorul ştiinţific Mikael Dolsten va demisiona după mai bine de 15 ani de activitate în cadrul Pfizer. AGERPRES