Boala cardiovasculară este o amenințare reală în cazul pacienților diabetici și poate tocmai de aceea, e important să vorbim cât mai des depre ea”, a declarat Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în intervenția susținută în deschiderea webinarului RoDiabet Ora Pacientului din 29 iulie 2021. Aceasta a fost cea de-a 14-a  ediție a webinariiilor RoDiabet Ora Pacientului, o inițiativă Oameni și Companii dezvoltată cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Alphega FarmacieAstra Zeneca, Boehringer Ingelheim, Dahna, Liamed, Novo Nordisk și Regina Maria.

Mai mult, noile terapii în diabetul zaharat de tip 2 nu vizează acum tratamentul exclusiv al glicemiei, ci au în vedere exact limitarea apariției bolilor cardiovasculare și a bolii renale, o altă complicație frecventă a diabetului zaharat”, și-a continuat intervenția Conf. Dr. Anca Pantea Stoian. 

Când apar complicațiile cardiovasculare

Complicațiile cardiovasculare încep să se instaleze chiar din perioada de prediabet, adică din momentul în care nivelul de glucoză din sânge este mai mare decât cel normal, dar nu suficient de mare încât să putem discuta despre diabet. Prediabetul apare frecvent la persoane care prezintă obezitate, hipertensiune și dislipidemie (nivel al colesterolului peste limite normal), iar dacă nu se intervine activ asupra acestor factori, în următorii cinci ani pacienții pot dezvolta diabet zaharat de tip 2.

Diabetul nu doare iar pacientul nu are, în general, un final din cauza diabetului ci mai degrabă și din cauza complicațiilor cardiovasculare. Aproximativ 65% dintre pacienții cu diabet suferă la un moment dat de un infarct sau un AVC și putem spune că diabetul și bolile cardiovasculare sunt aproape echivalente: majoritatea pacienților cu diabet prezintă simptome coronaniene și invers, mulți pacienți cu boală coronaniană au și diabet sau prediabet”, a declarat Conf. Dr. Anca Pantea Stoian în finalul intervenției sale.

Medicul  cardiolog Claudiu Stoicescu, invitatul special al acestei ediții Ora Pacientului RoDiabet a prezentat caracteristicile bolii cardiovasculare și manifestarea acesteia în cazul persoanelor cu diabetul zaharat: “Patologia bolii cardiovasculare poate să fie extrem de greu de perceput de către pacient. Cuvântul boală cardiovasculară se referă practic la o patologie pe care noi, în termeni medicali, o numim arteroscleroză. Organele noastre (creier, inima, rinichi) sunt irigate de către artere.  Aceste artere se îngustează la un moment dat din cauza depunerii unui material format de colesterol și zahăr, iar în momerntul în care în sângele tău există concentrații anormale de colesterol și zahăr, procesul de arteroscleroză este extrem de accelerat.”

Particularitățile insuficienței cardiace la pacientul cu diabet

Șef Lucrări Dr. Claudiu Stoicescu a explicat particularitățile pe care persoanele cu diabet le au în cazul insuficienței cardiace: O particularitate pentru diabet este evoluția în insuficiența cardiacă, pentru că diabetul zaharat prin toate modificările aduse aparatului cardiovascular generează la un moment dat o incapacitate a fibrei musculare miocardice de a se contracta. Inițial este afectată capacitatea cordului de a se relaxa, de a primi cum trebuie sânge, ca mai apoi să nu mai poată bate cum trebuie.  Toată această modificare ține strict de diabet, nu are legătură cu ischemia și este o particularitate pentru pacientul cu diabet”.

Prevenția complicațiilor cardiovasculare este esențială în diabet

Medicația pe care medicii diabetologi o prescriu astăzi este una complexă, iar  la ea se adaugă câteva linii extrem de importante în prevenție și reunite într-un stil de viață sănătos.  Mă refer aici atât la controlul greutății, cel al activității fizice constante cât și la controlul dietetic. Patologia cardiovasculară, și în speță infarctul miocardic acut, poate fi prevenit sau poate fi împins cât mai târziu, prin elemente care despind de farmacologie dar și prin elemente ce țin de comportamentul igieno-dietetic”, susține cardiologul Claudiu Stoicescu.

Din nefericire, nu toți diabetologii și colegii mei cardiologi au înțeles acest aspect. Din experiența pe care o am, deseori întâlnesc pacienți cu diabet care fac un infarct de miocard și realizez că aceștia nu au în afară de medicamentele strict centrate pe glicemie, nu au medicație care să le controleze tensiunea arterială, care să le controleze colesterolul, nu au o dietă echilibrată, activitate fizică.și-a continuat intervenția dr. Stoicescu.

3 factori trebuie ținuți sub control: dislipidemia, hipertensiunea și diabetul

Concluzia întâlnirii Ora pacientului RoDiabet din 29 iulie a venit tot de la cardiologul Claudiu Stoicescu. Cred cu tărie că, dincolo de unul sau două medicamente care să regleze glicemia, pacientul cu diabet zaharat trebuie să aibă în schema de tratament și altceva, iar asta înseamnă medicație pentru controlul colesterolului, tensiunii și multă înțelepciune în a-și controla viața igieno-dietetică sau, altfel spus, un stil de viață sănătos.

 

Despre Ora Pacientului RoDiabet

Este o inițiativă a Platformei RoDiabet dezvoltată din mai 2020 cu susținerea partenerilor: Alliance Healthcare România, Alphega FarmacieAstra Zeneca, Boehringer Ingelheim, Dahna, Liamed, Novo Nordisk și Regina Maria.

Întâlnirile lunare RoDiabet Ora Pacientului sunt dedicate tuturor persoanelor care trăiesc cu diabet și familiilor acestora, abordând teme care să ușureze gestionarea acestei maladii și care să răspundă întrebărilor persoanelor cu diabet, precum: cum gestionăm corect diabetul în timpul pandemiei și cum ne pregătim de ieșirea din izolare, ce este și cum controlăm hipogliemia, obezitatea și diabetul, piciorul diabetic sau tehnologii și aplicații în sprijinul persoanelor cu diabet.

RoDiabet este o comunitate dezvoltată de Oameni și Companii. Oameni și Companii – OSC – este un ecosistem avansat de marketing care integrează peste 100 comunități business și profesionale și 33 de platforme digitale proprii asociate acestor comunități. Toate comunitățile OSC: aici. Toate platformele OSC: aici. Portofoliul OSC: aici.