Despre sindromul Dunbar se cunosc relativ puține lucruri, cu excepția faptului că are o incidență redusă, literatura de specialitate indicând un caz la 100.000 de persoane. Mai este cunoscut și sub numele de sindromul ligamentului arcuat median, iar manifestările și complicațiile pe care le poate produce pot fi printre cele mai severe.

Diagnosticarea acestei afecțiuni este ceva mai complicata deoarece simptomatologia nu este una specifică. La fel și tratarea pe cale chirurgicală a patologiei e dificilă, pentru că simptomele sunt similare cu ale altor afecțiuni mult mai des întâlnite. Tratamentul sindromului Dunbar impune de cele mai multe ori o intervenție chirurgicală, este un procedeu laborios, complex și asociat cu riscuri importante pentru pacient. Doctorul Decebal Fodor, medic specialist Chirurgie generală în cadrul Spitalului Regina Maria Brașov este unul dintre puținii specialiști care a diagnosticat și tratat cu succes această patologie rară.

Când după fiecare masă pe care o iei simți un disconfort gastric și intestinal sever, asociat cu vărsături și scaune anormale, este absolut normal să te gândești că undeva în corpul tău este o problemă. Mai ales atunci când simptomele revin din nou și din nou, cu o intensitate mai mare la fiecare criză. Și atunci decizi să mergi la medic, fiindcă simptomele nu par a fi o simplă indigestie. Tot ce poți să faci ca pacient în acest moment este să ai încredere în medic și să speri că orice situație ar apărea, există o rezolvare. O astfel de povestea este cea a lui L.L, un pacient în vârtsă de 68 de ani, care a reușit să treacă cu bine peste diagnostiocarea și tratamentul sindromului Dunbar.

Sindromul Dunbar pe înțelesul tuturor

Ligamentul arcuat median este o formațiune anatomică fibroasă plasată sub diafragmă care formează un arc, care se înfășoară în jurul aortei, în spatele căruia se află orificiul prin care diafragma este străbătută de artera aortică, vena cavă și canalul limfatic stâng.

Poate fi diagnosticat cu ajutorul tomografiei computerizate cu substanță de contrast, care pune în evidență în sindromul Dunbar (stenoza trunchiului celiac provocată de acest ligament). Trunchiul celiac este o structură cu lungimea de 1,5-2 centimetri care se desprinde din artera aortă abdominală și se ramifică în artera splenică, gastrică stângă și hepatică comună, pentru a vasculariza organele din abdomenul superior (splina, stomac, ficat, pancreas).

Sindromul Dunbar descrie situația în care acest ligament arcuat mediat exercită o presiune crescută și continuă pe trunchiul celiac, provocând stenoza acestuia (îngustarea trunchiului celiac) Dacă în mod normal lumenul acestuia are un diametru de 8 milimetri, la pacienții cu sindrom Dunbar prezintă o îngustare care poate ajunge la 1-2 milimetri, iar acest lucru afectează sever fluxul de sânge destinat organelor abdominale pe care le irigă, ceea ce duce la o simptomatologie specifică similară cu cea descrisa de pacientul L.L.

Care sunt cauzele sindromului Dubar?

Anormalitatea ligamentului arcuat mediat apare în timpul vieții intrauterine, iar simptomele asociate se instalează pe parcursul vietii, în funcție de gradul de stenoză pe care-l provoacă, uneori mai devreme, alteori la vârste mai înaintate. În acest din urmă caz simptomatologia s-a instalat concomitent cu procesele fiziologice de îmbătrânire vasculară, generate de depunerea de plăci de aterom pe pereții arterelor sau/și de calcifiere.

Povestea pacientului în vârstă de 68 de ani, operat cu succes de Dr. Decebal Fodor, medic specialist chirurgie generală, Spitalul Regina Maria Brașov

M-am gândit la toate relele din lume, dar am ezitat într-un timp să merg la medic., spune L.L, care la cei 68 de ani a învins Sindromul Dunbar.

L.L. a trecut prin toate stările posibile. De la frica de un diagnostic crunt, la deznădejde și apoi la convingerea că e pe mâini bune și că odată pus diagnosticul, va putea învige boala cu ajutorul medicului său.

Primele simptome ale Sindromului Dunbar. Cum a început totul?

Odată cu apariția primelor simptome, primul gând a fost că are o indigestie mai agresivă. Apoi, când simptomele s-au accentuat, s-a gândi că poate de vină este vezila biliară. În final a ajuns să suspecteze o suferință intestinală.

„La început am ezitat să merg la medic. Unul dintre motive era că după episoade în care mă simțeam foarte rău, urma o perioadă bună, fără simptome. Dar problemele reveneau și erau din ce în ce mai severe până într-o zi când, după dureri teribile de stomac, am leșinat. Mi-am revenit repede, dar nici atunci nu m-am dus la medic, până într-o zi când teama, durerea și gândul că pot avea o boală gravă m-au făcut să iau serios în calcul să merg la medic, ca să mă lămuresc ce este cu mine și ce se poate face, dacă se mai poate face ceva”, povestește pacientul în vârstă de 68 de ani.

Primul consult a fost la un medic specialist gastroenterolog, la Spitalul Regina Maria, care, după evaluarea completă, inclusiv o colonoscopie, a putut confirma că nu era detectabilă nicio suferință intestinală. Cu toate acestea, medicul i-a recomandat investigații mai amănunțite, pentru simptomele intense și frecvente, cu impact asupra calității vieții, care aveau cu certitudine o cauză care trebuia identificată.

Diagnosticarea corectă și găsirea soluției terapeutice potrivite

Mergând din investigație în investigație, L.L a ajuns, inevitabil, la medicul Decebal Fodor.

„Am suspectat din start o problemă vasculară, o ischemie, înainte de examenul imagistic, pentru că simptomele nu aveau o cauză intestinală sau gastrică, iar suspiciunea s-a confirmat. Angiografia CT realizată de colegul meu, medicul radiolog Paul Silviu Biris, a contribuit la diagnosticul de sindrom Dunbar. S-a putut vedea pe imagini că problema este provocată de o stenoză a trunchiului celiac (aproape 90%) care făcea ca vascularizarea unor organe vitale: stomac, ficat, pancreas, o parte a duodenuluiși splina să fie deficitară, ceea ce le afecta sever funcția. De aici toate simptomele asociate pe care le experimenta pacientul și durerea postprandială care avea tendința de a deveni cronică. Am discutat cazul într-un consiliu medical, tocmai pentru că este o patologie rar întâlnită și am stabilit ce era de făcut, pentru că lucrurile nu puteau fi lăsate așa”, explică dr. Decebal Fodor, medic specialist, Chirurgie generală la Spitalul Regina Maria Brașov. 

Diagnosticarea a fost și primul pas spre vindecare, pentru că odată identificată cauza, se putea stabili o soluție terapeutică adecvată pacientului. În cazul lui L.L simptomele erau urmarea unui flux sanguin deficitar, iar singura cale de rezolvare impunea o intervenție chirurgicală prin care să se realizeze o decompresie a trunchiului celiac.

În cazul lui L.L, stenoza era provocată de compresia exercitată de ligamentul arcuat median, asociată cu calcifierea arterială, generată de vârsta pacientului, ceea ce explică apariția simptomelor de angină intestinală severă după vârsta de 60 de ani și amplificarea lor treptată.

Operația și vindecarea

Intervenția chirurgicală se putea face în două moduri: laparoscopic și în mod clasic. În cazul lui L.L s-a ales operația deschisă, ținând cont de gravitatea situației sale medicale.

„Varianta laparoscopică era riscantă, pentru că ar fi fost greu de identificat trunchiul celiac, iar riscul apariției unei leziuni intraoperatorii ar fi crescut. În plus, aveam și un trunchi celiac filiform (mai mic de 2 mm) și un ligament arcuat foarte puternic dezvoltat. Era nevoie să pot palpa, să simt artera și pulsul acesteia pentru a putea face pe ligamentul care provoca stenoza tăieturile corecte și sigure. Cumva căutam acul în carul cu fân și trebuia să fac disecțiaa cu mișcări milimetrice. Acestea au fost motivele pentru care am ales varianta deschisă a intervenției”, explică dr. Decebal Fodor.

Operația a durat cinci ore. „A fost laborioasă identificarea ramurilor și mai ales a trunchiului celiac care era extrem de subțire sub presiunea ligamentului arcuat. Fluxul sanguin era redus cu aproximativ  90%, ceea ce afecta sever funcția organelor corespondente, iar riscurile ar fi fost mai mult decât severe pentru pacient dacă nu se intervenea chirurgical”, a concluzionat dr. Decebal Fodor.

„Faptul că am primit un diagnostic a fost o mare ușurare. Domnul doctor Decebal Fodor nu doar că mi-a explicat de ce mi se întâmplă toate aceste stări de rău, așa ca pentru un profan ca mine, dar mi-a și desenat, ca să înțeleg, ce am și ce va putea face la operație. Trebuie să spun că m-a cucerit cu răbdarea, calmul și atitudinea pe care a avut-o. Frica de operație a dispărut, pentru că nu poate să-ți fie frică atunci când ai alături un medic atât de cald, uman și empatic cum este doctorul Fodor”, se confesează L.L.

Recuperarea post-operatorie a fost foarte rapidă, în ciuda faptului că a fost o intervenție clasică, cu o incizie mare. În ziua operației pacientul s-a putut mobiliza, iar în următoarea a mâncat.

După externare, pacientul a fost monitorizat de medic conform protocoalelor, în condițiile în care a fost un caz special, iar operația dificilă.

„Pot spune că o astfel de intervenție este reușită când la un an după operație pacientul este bine, când  toate organele funcționează normal, cândfluxul sanguin este restabilit. Eu cred că trebuie să ai acest interval de răbdare ca medic, înainte de a spune că ai marcat un succes sau ai realizat o operație în premieră, așa cum a fost aceasta. Nu este primul caz de sindrom Dunbar operat în țară, dar este primul la Spitalul Regina Maria din Brașov și prima mea intervenție de acest tip”, a adaugat dr. Decebal Fodor, demonstrând că medicina este o profesie unde performanța actului medical vine mai ales din vocație.

La mai bine de un an de la operație, pacientul se simte perfect, și-a reluat toate activitățile și se bucură de o viață normală, de calitate. Niciunul dintre simptomele care l-au chinuit înainte de operație nu mai există.