Guvernul a suplimentat cu peste 1,1 miliarde de lei bugetul Ministerului Sãnãtãţii pentru continuarea mai multor programe naţionale de sãnãtate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
” Bugetul Ministerului Sãnãtãţii a fost suplimentat cu peste 875 milioane lei credite de angajament şi cu peste 241,6 milioane lei credite bugetare din fondul de rezervã la dispoziţia Guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2024. Banii vor fi utilizaţi pentru continuarea derulãrii sub-programului de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice, a programului naţional de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienţă renalã cronicã şi a programului naţional de diabet zaharat”, a declarat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţã de presã la Palatul Victoria.
Totodatã, din fondurile aprobate, se vor acorda vouchere de vacanţã pentru personalul încadrat în unitãþile sanitare publice, precum şi în cele care au ca asociat unic unitãţile administrativ-teritoriale aflate în relaţie contractualã cu casele de asigurãri de sãnãtate, a adãugat Constantin. AGERPRES