“În această perioadă am remarcat un asalt al infecțiilor respiratorii acute, majoritatea fiind pneumonii, pleurezii (de obicei empieme), tromboembolisme. Toate au fost afecțiuni acute, dar grefate pe boli cronice respiratorii (BPOC, astm bronșic). Pacienții care au venit în rest în serviciu au fost forme de BPOC sau astm în criză sau forme de insuficiență respiratorie cronică de alte cauze acutizate. Toate aceste cazuri sunt documentate de foile de observație care au stat la baza internării”, a declarat pentru MedicalManager Prof. Dr. Florin Mihălțan, ex-Președintele Societății Române de Pneumologie, şeful secţiei Pneumologie III în cadrul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Capitală.
În contextul actual, când numărul de cazuri cu suspecți crește, iar Ordinul nr. 74553/ 07.04.2020 suspendă internările, consultațiile și tratamentele care nu reprezintă urgență, Prof. Dr. Florin Mihălțan consideră că în ambulatoriile de stat trebuie să existe aceleași tip de screening ca și la spitale:
– chestionar la intrare, suspiciunea trebuie să aibă test, trebuie diminuate bateriile de teste tradiționale (spirometrii, radiografii) și păstrate doar acolo unde se impune;
– medicii din ambulator trebuie să aibă echipament de protecție;
– trebuie să se evite pe cât posibil orice manevră generatoare de expuneri suplimentare: nebulizări, indicații de bronhoscopie doar la cazuri care impun strict această investigație;
– trebuie practicată consultația online – cu adrese de email sau telefon la care pacienții pot accesa un medic de serviciu;
– medicul de familie să reînoiască rețetele care sunt pentru maladii cronice fără ca pacientul care este în stare stabilă să mai ajungă la specialist;
– să existe posibilități de comunicare telefonică: medic de familie – medic specialist, în cazurile care nu necesită deplasare.
Prof. Dr. Florin Mihălțan mai atrage atenția că medicii care lucrează în spitale nu mai trebuie să fie alocați în ambulatoriile de spital, pentru aceste consultații care înainte erau obligatorii, pentru a nu exista riscuri epidemiologice suplimentare.
Precizările DSU
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a revenit, miercuri, cu o serie de precizări referitoare la acest Ordin: “Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii”.
MedicalManager este platforma digitală a comunității medicale din România. Peste 1400 de specialiști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la fluxul zilnic informativ al platformei. O secțiune specială, Covid-19, care conține informații relevante despre impactul în sănătate, este actualizată în permanență.