Vicepremierul Raluca Turcan a declarat pe 2 decembrie, în timpul unei vizite făcute alături de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la Antibiotice Iaşi, că pentru planul de investiţii al companiei va putea să folosească oportunităţile din oferte prin planul de sănătate al Guvernului.
“Pentru noi vizita de astăzi de la Antibiotice reprezintă un moment de bucurie şi de încredere pentru că am văzut o companie mare, prosperă şi cu un plan de investiţii destul de ambiţios. Evident că planul de investiţii al acestei companii trebuie să meargă umăr la umăr cu planul de sănătate pe care Guvernul viitor şi-l propune. Programul nostru de guvernare, mai ales pe partea de medicamente, urmăreşte creşterea de medicamente generice şi biosimilare şi în acelaşi timp de reevaluare a tehnologiilor inovative pentru terapiile inovative decontate de la bugetul de stat. Nu în ultimul rând, inclusiv o reevaluare a activităţii Agenţiei Medicamentului, care într-adevăr să stimuleze noi terapii inovative prin evaluările pe care le face pentru terapii şi echipamente”, a afirmat vicepremierul Raluca Turcan.
De asemenea, în timpul vizitei celor doi membri ai Guvernului directorului general al Antibiotice SA Iaşi, Ioan Nani, i-au fost prezentate informaţii privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
“Aici la Antibiotice Iaşi există o mare resursă de dezvoltare prin finanţarea prin fondul de coeziune a unor proiecte de cercetare ample, de dezvoltare a procedurilor inovative. Avem convingerea că întreaga echipă de la Antibiotice Iaşi va putea să beneficieze şi să folosească această oportunitate pe care noi am creat-o împreună cu preşedintele Klaus Iohannis în momentul în care am deblocat cea mai mare sursă de finanţare pe fonduri europene de care a beneficiat România până acum. Această sursă de finanţare, de 80 de miliarde euro, până în momentul de faţă a fost fructificată la maximum, ajungând prin ministrul Fondurilor Europene să fim campioni la absorbţia de fonduri europene şi să avem cea mai mare rată de absorbţie de la momentul integrării în Uniunea Europeană. Toate acestea cu un Parlament care în permanenţă a blocat şi a fost potrivnic. Aşadar, îi îndemn pe ieşeni să privească cu încredere şi în activitatea de aici de la Antibiotice Iaşi şi în activitatea autorităţilor locale şi în proiectele pe care Guvernul le va putea dezvolta aici în judeţul Iaşi în primul rând pe partea de sănătate”, a declarat vicepremierul Turcan.
La rândul său, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a apreciat Antibiotice SA pentru “modelul de performanţă economică”. “Nu este puţin lucru să menţii o activitate de cercetare cu 110 cercetători dar şi să realizezi un volum al exporturilor de 150 de milioane de lei dintr-o cifră de afaceri de aproape 350 milioane de lei. Cu asta trebuie să se mândrească judeţul Iaşi, că aveţi aici un model antreprenorial şi un model de business naţional care este de referinţă pentru România. Iată că 40% din activitatea pe care o are compania este destinată exportului. Discutăm de Europa, de America de Sud, sunt exemple de ţări care apreciază calitatea pe care produsele româneşti o au”, a spus ministrul Fondurilor Europene.
Compania Antibiotice Iaşi aniversează pe 11 decembrie 65 de ani de activitate. AGERPRES