Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca l-a omagiat pe prof. dr. Nicolae Hâncu, unul dintre cei mai apreciați, respectați și renumiţi medici din România, pentru contribuţiile remarcabile la dezvoltarea și la prestigiul învăţământului universitar clujean și românesc.
Membru de Onoare al Academiei Române, Membru titular al Academiei de Știinte Medicale din România și Președintele de Onoare al Federatiei Române de Diabet, Nutritie și Boli Metabolice, domnul prof. univ. dr. Nicolae Hâncu este o personalitatea remarcabilă a școlii de medicină clujene și a medicinei românești.
De-a lungul carierei sale de peste 50 de ani, a contribuit direct la înființarea Asociației Române pentru Studiul Obezității (1993), a Asociației Române de Ateroscleroză și Lipidologie (1999), a Federației Române de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice (2001), a Asociației Române de Educație în Diabet (2001) și a Societății Române de Nutriție (2003). În 1992, a înființat Centrul Clinic de Diabet, Nutriție și Boli metabolice din Cluj, în care s-a implicat cu pasiune și dăruire în îngrijirea pacienților, în cercetare, în numeroase colaborări internaționale și nu în ultimul rând, în pregătirea studenților.
Un alt aspect important al vieții sale profesionale a fost prezența sa ca membru în Consiliul Societății Europene de Diabet (2001-2005), concomitent cu poziția de Secretar al Grupului de Lucru Învățământ Postuniversitar din cadrul acestei instituții. A fost cea mai înaltă poziție ocupată de un diabetolog român într-un for științific european. În acea perioadă, a participat la organizarea a numeroase cursuri postuniversitare în Dublin, Budapesta, Viena, Kaunas, Wroslaw și România.
A organizat și prezidat numeroase conferințe și evenimente științifice de mare valoare pentru științele medicale din România, dintre care amintim: Preşedinte al primei Conferinţe Naţionale Sănătate prin Alimentaţie (Bucureşti, 2011), Co-chairman la A doua Conferinţă Naţională de Dislipidemii (Bucureşti, 2011), Chairman la Primul Congres Național „Bolile Cronice Netransmisibile” (Bucureşti, 2012).
Autor și co-autor a zeci și sute de cărți, articole și lucrări științifice, publicate în țară și în străinătate, profesorul Nicolae Hâncu și-a desfășurat activitatea științifică în domenii precum lipidologia clinică, managementul clinic al diabetului zaharat de tip 2, riscul cardiovascular global, obezitatea abdominală.
De-a lungul activităţii didactice, ca profesor şi şef al Catedrei de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, formatorul școlii de nutriționiști și diabetologi din țara noastră a contribuit constant la creșterea calității învățământului, prin strategii vizionare și realizări în premieră, setând competitivitatea valorică drept un criteriu suprem de promovare. A format și motivat zeci de generații de studenți care acum se mândresc cu faptul de a se numi discipolii săi.
“Este un moment extrem de important și emoționant, deopotrivă, pentru universitatea noastră, în care îl celebrăm pe distinsul profesor doctor Nicolae Hâncu. Datorită pregătirii sale excepționale, a dăruirii și pasiunii infinite cu care a contribuit, în mod remarcabil, la dezvoltarea și prestigiul școlii medicale românești, îi oferim astăzi, în semn de înaltă prețuire, medalia de onoare a Universității “Iuliu Hațieganu”. Această distincție se acordă personalităților remarcabile ale medicinii clujene, celor care ne-au purtat renumele peste tot prin țară și peste hotare. Mă simt extrem de onorată să îi înmânez această medalie domnului profesor Nicolae Hâncu în această zi deosebită, când sărbătorește și frumoasa vârstă de 80 de ani.”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu”.
Conducerea și corpul academic al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, precum și generaţiile de studenţi, medici, colegi şi colaboratori care i-au fost alături de-a lungul carierei sale remarcabile, îi adresează cu respect și din toată inima un sincer și călduros „La mulți ani!”.
Ceremonia de decernare a Medaliei de onoare „Iuliu Hațieganu”, pentru contribuţiile remarcabile la dezvoltarea și prestigiul învăţământului medical universitar clujean și românesc, a avut loc astăzi, 6 iulie 2020, în amfiteatrul Ion Aleman al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Ceremonia a fost prezidată de rectorul universității, doamna prof. dr. Anca Dana Buzoianu și de prorectorul universității, domnul prof. dr. Daniel Mureșan.
„Datoria profesiei mele este să ajute știința în drumul spre sănătatea omului și pe el să-l călăuzească spre sănătate. Realizările, succesele și pozițiile în ierarhiile profesiei le datorez Universității mele. Azi, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” este o mândrie a Clujului și a României, cu o admirabilă vizibilitate națională și internațională, având o impunătoare prestanță și un prestigiu consolidat an de an.”, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, în discursul de acceptare a distincției.