În contextul generat de evoluția pandemiei COVID-19 și în deplin acord cu măsurile și protocoalele impuse către autorități, REGINA MARIA își extinde capacitatea de prelucrare a testelor RT PCR pentru COVID-19 și în laboratorul Genetic Center din București, parte a rețelei de sănătate. Acest laborator vine în completarea eforturilor specialiștilor din Laboratorul Central REGINA MARIA, capacitatea de procesare din Rețea ajungând astfel la 700 de teste pe zi. Probele sunt lucrate de o echipă formată din 11 specialiști.
”Încă de la debutul pandemiei, ne-am implicat cu soluții pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de noi, fie că vorbim despre pacienți, medici sau instituții publice. Știm cât de vitale sunt capacitatea și viteza de testare în această perioadă, de aceea ne punem la dispoziție atât personalul – specialiști de laborator cu o înaltă pregătire, cât și infrastructura de care dispunem – materiale și aparatură, pentru a ajuta oriunde este nevoie, în funcție de noile focare care apar și de volumul de prelucrare disponibil în anumite zone. Ajutăm deja la prelucrarea testelor din mai multe județe și avem capacitatea de a procesa mult mai multe teste decât cele făcute până acum”, afirmă Fady Chreih, CEO al Rețelei de sănătate REGINA MARIA.
În Laboratorul Central REGINA MARIA se pot prelucra teste RT PCR pentru COVID-19 nonstop, 24/24, timp de 5 zile pe săptămână, iar sâmbătă și duminică timp de 12 ore pe zi. Pâna la data de 28 martie, în cadrul Laboratorului Central au fost prelucrate peste 1000 de teste.
Testele nu pot fi efectuate la cerere. Prelucrarea acestora se realizează la solicitarea instituțiilor și a spitalelor publice, a centrelor de dializă, precum și pentru pacienții programați la intervenții chirurgicale în cadrul spitalelor REGINA MARIA.