ASCOTID este o comunitate puternică, unită şi vizibilă, reuşind de-a lungul timpului să reprezinte interesele şi problemele membrilor asociaţiei, susține Rodica Molnar, Președintele Asociației Copiilor si Tinerilor Diabetici-Mureş (ASCOTID) în cadrul intervenției sale din Webinarul RoDiabet, Ora Pacientului, ediția 2.
Pentru că tema acestei ediții a fost dedicată ieșirii din izolare și pregătirilor pentru vară, Rodica Molnar ne-a vorbit despre experiența sa pe această zonă. ”În calitate de părinte al unui tânăr cu diabet şi preşedinte al unei asociaţii de pacienţi cu diabet, înfiinţată în urmă cu 14 ani, aş spune că pregătirea pentru vacanţă coincide cu debutul examenelor de capacitate şi bacalaureat. Asta înseamnă emoţii în plus şi glicemii mari, glicemii oscilante. Discutând cu părinţii am aflat că foarte mulţi au renunţaţ la vacanţele programate în străinătate, datorită incertitudinii ce domină planeta. Mulți au preferat să rămână în ţară, să petreacă la bunici sau în zone mai puţin vizitate pentru a se feri să interacţioneze cu multe persoane”, susține Rodica Molnar.
Dar după lunga perioadă de izolare, în care toții copiii au fost nevoiți să rămână în case, fără a interacționa, trebuie să fim conștienți că această etapă va fi urmată de o perioadă în care ei îşi doresc să socializeze, să îşi vadă prietenii, bunicii, rudele. ”Iată de ce trebuie să fim foarte atenţi, să nu uităm să avem măştile de protecţie în bagajul nostru, să nu uităm de dezinfectant dar si de distanţarea socială, care ne poate proteja de acest virus. Să nu uităm nici de trusa cu teste de monitorizare a glicemiei, senzori, pen-urile cu rezerve, pentru a ne asigura că vom petrece o vacanţă liniştită” este de părere Rodica Molnar, Președintele ASCOTID.
Ea a prezentat și câteva dintre proiectele Asociației care pot fi continuate în 2020, un an total diferit față de cele din trecut. ”Deşi multe proiecte au fost amânate sau chiar anulate, în luna iulie vom continua proiectul Diamont Challege, unde 25 de tineri vor urca pe munţii Parâng. Acest proiect işi doreşte să încurajeze tinerii să practice sport şi să demonstreze că nu există nici o diferenţă între persoanele cu diabet foarte bine monitorizat şi cele fără diabet”, declară președintele ASCOTID.
Activitățile ASCOTID urmăresc susținerea tuturor pacienților și familiilor lor, promovarea intereselor acestora și încurajarea lor să își împărtășească problemele, să ceară sfaturi. Iar Rodica Molnar crede că „este la fel de important ca medicul diabetolog să încurajeze copilul şi familia în toate demersurile pe care le face familia pentru a achiziţiona senzori sau pompe de insulină, aparate ce le pot schimba viaţa în bine. Lucrurile trebuie să evolueze și în sistemul de sănătate din România, astfel încât să existe un parteneriat între copil, părinte şi medic pentru a se obţine un diabet echilibrat.”
Mesajul de final al Rodicăi Molnar în cadrul webinarului RoDiabet „Ora pacientului”, ediția cu numărul doi, a fost unul optimist: „Le transmit copiilor şi tinerilor insulino-dependenţi să nu uite că ei au scris istorie şi ei sunt generaţia Totul va fi bine!”.
Webinarul RoDiabet Ora Pacientului este parte a campaniei de educație și informare dezvoltată de Oameni și Companii prin portalul RoDiabet, cu implicarea a 13 asociații de pacienți cu diabet din România și cu susținerea partenerilor Novo Nordisk, Merck, Alliance Healthcare Romania, Unifarm, Alphega Farmacie. Întâlnirea din 24 iunie a reunit specialiști diabetologi recunoscuți, și reprezentanți ai pacienților invitați să prezinte cum ne pregătim de vară și de ieșirea din izolare.
Webinarul organizat pe 24 iunie a fost cea de-a doua întâlnire de acest fel iar seria va continua cu acțiuni lunare, dedicate unei anumite teme. Mai multe detalii despre campania Diabet și Covid -19 puteți citi pe pagina dedicată: www.rodiabet.ro/covid-19/.