Ș.L. Dr. Simona Popescu, Prodecan al Facultății de Medicină din Timișoara, a împărtășit, într-un interviu pentru portalul Rodiabet.ro, despre preocupările sale din ultima vreme, legate de studiul factorilor cardiovasculari la pacienții cu diabet zaharat de tip II. “Știm că pacientul cu diabet zaharat de tip II este un pacient care are un risc cardiovascular foarte înalt și am căutat să vedem dacă găsim factori pe care îi putem identifica și corecta tocmai ca să le reducem acest risc cardiovascular.”, afirmă dr. Simona Popescu despre studiul realizat și prezentat în cea mai recentă ediție a Congresului Asociației Central Europene de Diabet din această vară.
Preocupările sale au avut ca punct de interes determinarea prevalenței hiperuricemiei și steatozei hepatice la pacientul cu diabet zaharat de tip II. “Am vrut să vedem cum stăm la noi, în clinică și, într-adevăr, am obținut o prevalență a hiperuricemiei mare și o prevalență a steatozei hepatice mare. Este foarte important să identificăm acești factori, pentru că, dacă îi identificăm și intervenim asupra lor și avem măsuri care ne sunt chiar la îndemână, adică o simplă modificare a stilului de viață, o alimentație corespunzătoare, o scădere în greutate, toate ameliorează acești parametri și duc la scăderea riscului cardiovascular al pacientului nostru cu diabet.” afirmă dr. Popescu.
Dr. Simona Popescu crede că suntem destul de deficitari în ceea ce privește mișcarea, aspect foarte important când vorbim de un regim de viață echilibrat. În plus, apar reticențe și rezistență la schimbare și în ceea ce privește modificările necesare ale dietei, mai ales la pacienții vârstnici. Cei mai tineri, până în 40 de ani, sunt mai receptivi. Iar pacienții cu diabet de tip I sunt mult mai disciplinați. Ei înțeleg că modul în care își controlează acuma boala are un impact asupra întregii sale vieți. “Altfel discutăm cu pacienții tineri și este o adevărată plăcere să lucrăm cu ei câteodată, când vedem că înțeleg și avem rezultate bune, este și pentru noi foarte satisfăcător.”, concluzionează dr. Simona Popescu.