ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională vă invită la Școala de iarnă „Managementul Durerii – Problem Based Learning: o abordare modernă și personalizată”!
Evenimentul se va desfășura în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2025, la Hotel Best Western Bucovina, Gura Humorului și propune o abordare modernă și aplicată a managementului durerii, cu focus pe analiza studiilor de caz și pe dezvoltarea de soluții personalizate pentru pacienții cu durere cronică.
O experiență inovativă de învățare
Pe parcursul celor 3 zile de curs, participanții vor avea oportunitatea să:
- Analizeze cazuri complexe de durere cronică, inclusiv durere axială, pelvină, neuropată, musculoscheletală și oncologică;
- Descopere cele mai noi strategii și tehnici în managementul durerii, validate științific;
- Colaboreze cu experți recunoscuți la nivel național și internațional, precum și cu colegi din diverse specialități medicale.
Evenimentul se axează pe discuții interactive și colaborative, în cadrul cărora participanții vor dezvolta planuri de management personalizate, bazate pe cele mai recente dovezi științifice și cele mai bune practici clinice.
Prin utilizarea metodei Problem Based Learning (PBL), participanții își vor îmbunătăți abilitățile de analiză, colaborare și luare a deciziilor clinice.
Școala de iarnă ARAI oferă în același timp oportunitatea de a explora peisajele de poveste ale Bucovinei, îmbinând sesiunile de învățare cu momente de relaxare și socializare. Programul include activități recreative, precum ski și alte experiențe menite să valorifice frumusețea iernii bucovinene.
Coordonarea științifică
Sesiunile vor fi coordonate de Dr. Ovidiu Palea, primul medic din România certificat în Terapia Durerii de către WIP-World Institute of Pain și membru în Consiliul ESRA-Asociația Europeană pentru Anestezie Regională și Terapia Durerii. Dr. Ovidiu Palea, medic primar ATI și specialist în Terapia Durerii, președinte ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională este și fondatorul NORD-Grupul Medical Provita și al singurului Centru Integrat de Terapia Durerii din România (fiind și unicul centru de instruire acreditat ESRA, din Europa Centrală și de Est).
ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională este prima organizație din România dedicată exclusiv terapiei intervenționale a durerii, având un rol esențial în dezvoltarea acestui domeniu multidisciplinar. Prin organizarea și susținerea de cursuri teoretice, workshopuri practice și programe de instruire, ARAI contribuie la crearea unei curicule educaționale standardizate în terapia durerii intervențională, facilitând perfecționarea personalului medical. Prin inițiativele proprii de cercetare, colaborare internațională și definirea unor noi standarde în domeniu, ARAI susține inovația și sprijină progresul medical.
Programul complet și modalitățile de înscriere, pot fi accesate aici: https://www.medicalmanager.ro/managementul-durerii-problem-based-learning-o-abordare-moderna-si-personalizata/#inscriere
Evenimentul este organizat de ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională, cu suportul NORD-Grupul Medical Provita.
Managementul și promovarea evenimentului sunt asigurate de Oameni și Companii, EventsMax.ro și MedicalManager.ro.