Spitalul Județean de Urgență Vaslui anunță lansarea Conferinței „Comunicarea medic-pacient din perspectiva neuroștiinței moderne”, parte a proiectului „Spitalul Județean de Urgență Vaslui – Centru de excelență pentru instruirea personalului medical implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate în context transnațional inovativ”, Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Cod SMIS 2014+: 109709 și derulat în parteneriat cu Consorzio Italiano per la Ricerca in Medicina.

Activitatea se va derula în perioada 11-13 noiembrie, la Ana Hotels Poiana Brașov.

Programul științific al evenimentului include lucrări și studii de caz care se înscriu în evoluția continuă a medicinei, reunind profesioniștii din domeniul psihiatriei cu colegii din celelalte specializări medicale. Conferința va fi creditată cu puncte EMC de către Colegiul Medicilor România și va aborda teme precum: Neuroștiințele astăziComunicarea cu pacientul dificil, Relația psihosomatic – somato-psihic și importanța comunicării, Tehnici de comunicare cadru medical-pacient, Depășirea barierelor în comunicarea cu pacientul, Planul de îngrijiri – instrument eficient în comunicarea cu pacientul, Planul de îngrijiri vs. FOCG – analiză eficientă la nivel de secție.

Conferința va fi moderată de Conf. Dr. Bogdan Petrișor, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, iar prezentările vor fi susținute de Dr. Gabriel Crumpei, Medic primar psihiatru, Profesor asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași și As. med., Drd. Gabriela Cioplan, Direcția de Sănătate Publică Iași.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman, Cod apel: POCU/91/4/8/Îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sectorul medical, Componenta 1 – Formarea personalului implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Obiectiv specific 4.8 – Îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sectorul medical.

Mai multe detalii despre conferință regăsiți accesând pagina evenimentului: https://sjuvaslui.ro/conferinte/