Ce înseamnă valorile de pe fișa primită de la laboratorul de analize și ce rol au aceste valori în cazul diabetului? Informațiile următoare vă ajută să înțelegeți mai bine de ce este nevoie de anumite analize și cum sunt acestea folosite de către medicul dumneavoastră.
Într-un organism sănătos, metabolsimul funcționează după o anumită schemă. În sânge se găsesc substanțe într-o cantitate anume, care variază puțin. Această cantitate este numită valoare de referință, sau normală.
În cazul unei îmbolnăviri, metabolismul se modifică, iar funcționarea unor organe este afectată. Anumite boli modifică anumite valori de laborator. Astfel, în urma analizării acestor noi parametri, medicul află starea în care se află organismul pacientului și poate pune un diagnostic, recomandând și tratamentul potrivit.
Evaluarea fișei de analize
Medicul va evalua starea de sănătate a organismului pe baza tuturor valorilor înscrise în fișa de analize. Dacă una dintre acestea iese din limitele normale, nu înseamnă automat că se întîmplă ceva grav. Un singur element poate fi influențat de numeroași factori, ca vârsta, sexul, modul de alimentație, medicamentele luate. De multe ori, o singură valoare nu este edificatoare în privința problemelor organismului, ci trebuie corelată cu alte valori. De aceea medicul ca face o evaluare bazată pe toate valorile de laborator.