Evenimentul “Zilele Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Tîrgu Neamț” se pregătește pentru a patra ediție, ce va avea loc în perioada 24-26 octombrie 2024 la Casa Arcașului. Lucrările științifice vor fi orientate spre patologiile abordate de specialiștii din spital, având în același timp în vedere interdisciplinaritatea și comunicarea de informații de actualitate, alături de prezentarea de studii de caz.
Conferința este organizată de Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Tîrgu Neamț, Asociația „Împreună pentru Spitalul Orășenesc Sf. Dimitrie” cu sprijinul Primăriei Târgu Neamț. Operator de evenimente: Oameni și Companii. Eveniment promovat de EventsMax.
Evenimentul este creditat de către Colegiul Medicilor din România cu 18 puncte EMC și de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România cu 15 puncte EMC.
Această ediție este dedicată aniversării a 172 de ani de activitate medicală a spitalului. Programul științific va include prezentări adresate atât personalului medical, cât și celui socio-administrativ. Evenimentul este deschis nu doar angajaților spitalului, ci și medicilor și asistenților din alte unități medicale din întreaga țară. Cei interesați se pot înscrie până pe 18 octombrie, toate detaliile necesare fiind disponibile pe site-ul dedicat evenimentului.
Și în acest an și-au anunțat prezența parteneri și colaboratori ai spitalului, atât din domeniul de tehnologie medicală, cât și companii farma sau de echipamente și furnizori de servicii medicale: DORNA MEDICAL, Gedeon Richter (Aftamil), Samsung Medical, Mega Life Care, SUVCARS Romania, Syntergy, Sunwave, CLINI- LAB, INFOWORLD, Ortopedica Piatra Neamț. Informații despre cum poate o organizație să fie sponsor al Zilelor Spitalului pot fi accesate pe pagina dedicată.
Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul evenimentului – www.zilelespitaluluitirguneamt.ro.